Cind am incercat sa scriu recenzii ale unor carti electronice, primul lucru de care m-am lovit a fost o intrebare bizara in contextul respectiv: si totusi, ce e o carte electronica (in elementele sale „metafizice“, sa zicem)? De ce o carte electronica? Cine-o face? Pentru cine? Cui prodest?
De cele mai multe ori, cartea electronica romaneasca inseamna literatura (si de foarte multe ori, inseamna Editura LiterNet, uneori si Noesis). Prin alte tari, chiar si cartea electronica se vinde, pe Internet; la noi, in afara situatiei cu totul speciale a celor de la Noesis, care penduleaza intre gratis si productia de CD-uri, independent sau cu sprijinul revistei PC Magazine (al carei redactor-sef, Dan Iancu, pastoreste revista electronica AgoraOnLine), cartea electronica e un act de binefacere rasplatit cu propriul sentiment de satisfactie.
O e-carte semnata Matei Visniec – adica un autor despre care a auzit, de bine, mai toata lumea – poate sa aiba peste 400 de descarcari; o revista electronica trimestriala, romaneasca, poate avea, in intervalul dintre numere, intre 1500 si 8000 de vizitatori, dar nu cred ca mai mult de atit. Iar cei care fac astfel de reviste si carti fie nu sint „literati“, fie sint ex-centrici, marginali, prin proprie vointa in multe cazuri, ai lumii literare. Din punctul meu de vedere, pentru starea actuala a Romaniei, se produce multa e-carte, iar revistele si site-urile culturale au o amploare impresionanta; cum explicatia nu sta in avintul tehnologic autohton, ea ar putea fi gasita eventual intr-o stare de nemultumire fata de establishment, un fel de fronda constructiva – unii scot Fracturi, altii – reviste electronice.
Cine citeste carti electronice? Cineva care are un calculator, o conexiune la Internet cit de cit performanta (sau disponibilitatea de a-si cumpara CD-urile de la Noesis), rar peste 45 de ani, e uneori scriitor
