Guvernul a aprobat astăzi alocarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumei de 7,4 milioane lei, în vederea plăţii venitului lunar pentru persoanele disponibilizate din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), se arată într-un comunicat de presă al Executivului. Sursa: LIBERTATEA
Astfel, prin Hotărârea adoptată de către Guvern, se aprobă alocarea sumei de 7.405.000 lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2013 pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la CNPR S.A, în baza planului de disponibilizare aprobat potrivit legii.
La jumătatea lunii iulie, Poşta Română anunţa că un număr de 3.650 de angajaţi vor fi disponibilizaţi din cadrul companiei începând cu luna septembrie, pe baza unor criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.
Pregătită de privatizare
Guvernul a decis, la sfârşitul lunii mai 2013, prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini până la data de 28 mai 2013, deşi peste 50 de potenţiali investitori din Europa, Asia şi SUA, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor poştale internaţionale şi fondurilor româneşti şi internaţionale de investiţii au purtat discuţii cu reprezentanţii CNPR.
Reţeaua de distribuţie a Poştei include, la nivel naţional, opt centre de sortare, mai mult de 5.500 de unităţi poştale şi o flotă de aproximativ 800 de vehicule.
CNPR are aproximativ 31.000 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri netă de 1,206 miliarde lei, în anul 2012.
Poșta Română a anunțat recent că intenţionează să-şi diversifice gama de prestaţii prin introducerea de servicii financiar-bancare în oficiile poştale.
Acum trei luni, la conducerea companiei a fost numit ca manager Octavian