Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MECTS: 8.000 de cadre didactice, instruite special pentru clasa pregătitoare

Publicat in Romania Libera, vineri 24 august 2012 ·

Primele sesiuni de formare a celor 8.000 de cadre didactice care vor preda, din toamnă, la clasa pregătitoare vor începe luni, la nivel naţional, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), potrivit Realitatea.net.

Sesiunile se vor axa pe diseminarea informaţiilor necesare activităţilor specifice de la clasa pregătitoare şi vor fi susţinute de cele 194 de cadre didactice formate în cadrul proiectului "Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii din clasele I-IV" - program de formare continuă de tip blended learning pentru cadrele didactice din învăţământul primar, derulat de MECTS.

Potrivit Ministerului Educaţiei, programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore faţă în faţă şi 94 de oreonline. Ambele programe sunt acreditate atât pentru formatori (10 credite profesionale transferabile), cât şi pentru cadrele didactice implicate (34 credite profesionale transferabile). Curriculumul programelor de formare a fost elaborat de Universitatea din Bucureşti şi Softwin (partea de e-learning), parteneri în proiect, a precizat MECTS, într-un comunicat remis, vineri, agenţiei Mediafax.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea accesului şi a participării cadrelor didactice din învăţământul primar la oportunităţi de formare continuă bazate pe resurse digitale şi pe cursuri de tip blended learning (faţă în faţă, online), în vederea susţinerii formării de competenţe-cheie la şcolarii mici, prin organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare, precizează reprezentanţii ministerului.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că nu sunt probleme legate de "acoperirea cu cadre didactice calificate a clasei pregătitoare".

Şcolile Cap

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 31 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 47 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum o ora
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 2 ore
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°