Începutul lunii noiembrie a adus, la Opera din Timişoara, o nouă montare a operetei Ţara Surâsului de Lehar, în regia Marinei Emandi-Tiron, scenografia Getei Medinschi şi coregrafia imaginată de Carmen Cojocaru, alternând eleganţa saloanelor vieneze cu fastul şi bogăţia coloristică a Orientului, în decoruri sugestive şi costume specifice fiecărei „lumi“ în parte, materialele utilizate şi cromatica diversă, cu elemente inspirate de portul şi obiceiurile locului, asigurând o strălucire aparte. Regizoarea a promis chiar că „povestea dulce-amăruie le va tăia spectatorilor răsuflarea“, scena fiind „invadată“ de „rochii elegante, pantaloni brodaţi cu fir de aur şi paiete, chimonouri şi evantaie cu dragoni pictaţi, un costum cu pene albastre ca o pasăre de pradă pentru personajul malefic şi papucii cu ciucuri“, lampioane şi mişcări sofisticate, iar „statueta lui Buddha, cea care începe întreaga intrigă, a fost cumpărată de la un magazin feng-shui şi suflată cu aur“. Distribuţia echilibrată şi omogenă a alăturat solişti tineri, cu glasuri frumoase şi o interpretare pe măsură, remarcabilă fiind expresivitatea conferită frazei muzicale şi rostirii textului vorbit, personajele căpătând astfel un plus de relief şi credibilitate. Tenorul Cristian Bălăşescu a fost un prinţ Sou Chong care… ştie să cânte operetă, cu o voce calitativă şi acut sigur. Soprana Lăcrămioara Cristescu a debutat în rolul Lisa, foarte potrivit timbrului său cald, sensibilităţii şi sincerităţii cu care se implică în trăirile eroinei, beneficiind şi de o Publicitate prezenţă scenică suplă, cuceritoare. Cuplul romanticilor îndrăgostiţi are, ca în orice operetă „care se respectă“, un „pandant“ în cei doi tineri simpatici şi plini de viaţă – Remus Alăzăroaie, amuzant Conte Gustav, şi Nicoleta Colceiar, sprinţară Mi, reuşind un balans firesc între trăsăturile impuse de ritualul Curţii orientale şi atra