Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadouri frumoase şi inspirate

Publicat in Jurnalul, joi 18 decembrie 2008 ·

Să alegi în timp scurt din marea de produse pe cele care se potrivesc persoanei vizate este mare lucru. O sugestie: câteva surprize, gata alese şi împachetate!

Atmosfera Sărbătorilor de iarnă e minunea pe care ai ocazia să o trăieşti chiar acum! Te învăluie în senzaţii plăcute, stârnite de atât de caldele-i colinde, de mirosul de brad care răzbate de peste tot, de mirosul de portocală sau de vin fiert amestecat cu scorţişoară, de mirosul iernii, de zăpadă, chiar şi de năsucurile roşii şi obrajii îmbujoraţi ai copiilor, de alergătura gospodinelor după ingredientele pentru mesele delicioase pe care urmează să le servească celor dragi, de luminile colorate care au împânzit oraşele şi ferestrele oamenilor şi, nu în ultimul rând, de goana după cadouri. De te laşi purtat de toate acestea şi în plus, sensibilizat fiind de credinţa sfântă, poţi să ai parte de o experienţă sufletească intensă, care să lase urme dragi în sufletul tău.

TENDINŢĂ

Aminteam mai sus de goana după cadouri, după acele suveniruri căutate anume ca să impresioneze persoanele care au parte de toată aprecierea şi dragostea noastră. Din acest registru avem să vă prezentăm pe scurt o colecţie aparte recent lansată. Anume, colecţia de cadouri de Crăciun 2008, descoperită în magazinul Wagner – arte frumoase şi poveşti. Este o tendinţă a zilelor noastre atât de pline, care nu lasă multora timp nici să respire, aceasta de a oferi spre vânzare cadouri pe de-a-ntregul, pachete constituite din produse alese cu atenţie, mai mult sau mai puţin inspirat. Este şi cazul aceastei colecţii, cu precizarea că de data asta este vorba de alegeri inspirate şi interesante de produse care mai de care mai mititele, mai colorate, mai originale, mai...

COLECŢIA PE SCURT

Pentru că domeniul reprezentativ pe care activează magazinul este acela al producţiei de porţelan pictat ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 11 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°