Într-o sâmbătă trecută, dl Toader Paleologu, ministrul acela al Culturii care vine cu bicicleta la serviciu, a fost la Cetatea Neamţului, redată în funcţiune după doi ani de reabilitare a ruinelor, unde a ţinut o cuvântare din care redăm un pasaj:
„E o activitate minunată să tai panglici. Îmi place grozav să tai panglici. Mă pricep foarte bine la tăiat panglici. Am o mare pasiune pentru panglici. Pentru că tăiatul panglicii este simbolul unei munci făcute de alţii, înainte”...
Din cauza unei defecţiuni tehnice, înregistrarea făcută la Cetatea Neamţului nu a mai putut fi transcrisă. Îmi rezerv dreptul ca, încercând să intru în pielea – şi în gândurile – dlui ministru, să continui discursul în spiritul distinsului orator:
„Încă de mic copil îmi plăcea să tai panglici. Când am împlinit 5 ani mama mi-a făcut cadou nişte panglici, iar tata o foarfecă. Mă pasiona să tai panglici. Lăsam totul la o parte ca să tai panglici. Profesorii, la şcoală, mă prindeau tăind panglici pe sub bancă şi mă pedepseau confiscându-mi foarfeca. Făceam însă rapid rost de alta şi tăiam într-una panglici. În adolescenţă, când mă întâlneam cu fetele, le făceam cadou panglici pe care tot eu le tăiam. Le încingeam cu panglici şi le eliberam, tot eu, tăindu-le. Tatii, când poza pentru studenţii de la arte, îi înfăşuram o panglică în jurul torsului şi când o tăiam, puteau să înceapă să lucreze. Cel mai mult îmi plăceau panglicile portocalii. Le preferam celor roşii, ba chiar şi celor albastre. Aşa am ajuns în politică, unde am ridicat această preocupare pe cele mai înalte culmi. Când merg la minister, dimineaţa, secretarul meu îmi fixează la uşă o panglică, pe care o tai ca să pot intra în birou. De când sunt ministru tai panglici ca obligaţie de serviciu. Asta îmi mai micşorează plăcerea. Continui însă să tai panglici. Chiar dacă lungimea acestora este din ce î