Imediat după evenimentele din 1989 l-a cunoscut şi pe Ion Iliescu. Acesta a încercat , de le bun început, să-i intre în voie lui Ion Diaconescu.
Când l-aţi cunoscut pe Iliescu?
L-am cunoscut, nu mai ştiu exact în ce dată, în ianuarie 1990. Noi făcusem cerere de înscriere a partidului. Nu ne-a răspuns decât după o săptămână, două şi ne-a invitat la Preşedinţie. Am fost la Preşedinţie o delegaţie cu Coposu, eu, Puiu şi am mai fost cineva, nu mai ţin minte. Acolo era tot statul major, în frunte cu Iliescu.
Şi cum v-au primit, cum se uitau la dumneavoastră?
A fost amabil cu mine Iliescu că în comuna mea Boţeşti se desfiinţase primăria. Tocmai atunci veniseră cu o lege comuniştii de comasare a mai multor comune mai mici într-una mai mare. Şi Boţestii dispăruseră. Primarul, care mă cunoştea bine, şi văzând schimbările, a zis că poate pot să pun o pilă ceva. Şi m-a rugat insistent să fac ceva pentru el. Şi eu văzând la Iliescu atâta bunăvoinţă, i-am spus, şi a zis că e o porcărie şi a chemat repede nişte secretare să scrie un decret de anulare...
Şi v-a salvat comuna natală! Iliescu!...
Da.
Cum s-au transformat comuniştii în stâlpii capitalismului
Când i-aţi văzut pe Iliescu şi ceilalţi la televizor ce-aţi zis? E bine, sau nu s-a schimbat nimic? S-a împlinit visul nostru?
Singur că da. Am zis: gata, s-a făcut ruptura. Pentru că toate ţările, în jurul nostru vedeam că se transformaseră, cădeau regimurile unul după altul... Dar văzând că s-au agăţat Iliescu şi alţi foşti comunişti şi vor să moştenească pe vechii comunişti, noi ne-am ridicat contra... Ei, pe parcurs, dacă aţi urmărit, s-au transformat. Dar de maniera următoare: au devenit capitalişti şi ei, căutând să-şi facă afaceri au uitat de lumea comunistă. S-ar fi putut zice că s-a ajuns la o viaţă liberă, la o economie liberă, au început să apară
