Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Show „Riders” doar pentru doamne

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Duminică seara, începând cu ora 22.00, reprezentantele sexului frumos din Baia Mare şi nu numai, vor putea intra gratuit la un show pe care-l vor ţine minte mult timp de acum încolo. Cei trei băieţi ai trupei promit un spectacol incendiar dedicat exclusiv femeilor.

Trupa de stripperi „Riders”, formată din trei membri, vor încânta doamnele prezente la Clubul „Ibiza” (fostul Club Mass), de pe strada Cosmonauţilor numărul 7, din Baia Mare. „Ne-am gândit la ceva special pentru doamnele şi domnişoarele din Baia Mare, pentru că doar o dată pe an este ziua lor”, a declarat Mircea Varodi, administratorul Clubului Ibiza. Timp de două ore, cei trei stripperi vor oferi un spectacol unicat. Accesul domnilor va fi permis în local începând cu ora 24.00.

Pe doamne le aşteaptă şi alte surprize

Administratorii clubului spun că doamnele şi domnişoarele care vor veni la show vor avea parte şi de alte surprize plăcute. Un DJ special adus pentru ele va anima atmosfera şi barmanul va oferi cocktailuri „Ibiza” din partea casei. „Despre DJ nu putem dezvălui mai mult pentru că este surpriza noastră pentru doamne, iar cocktailul, care este specialitatea barmanului este o combinaţie exotică perfectă pentru femei”, a adăugat Mircea Varodi. Băieţii de la Riders, cei care sunt principalii protagonişti ai serii au promis că vor face un spectacol de zile mari. „Vor fi organizate concursuri cu premii inedite şi toată lumea va avea de câştigat”, a concluzionat Varodi. Întreaga seară va fi coordonată de un MC.

Cine sunt băieţii de la „Riders”?

Trupa „Riders” s-a înfiinţat în urmă cu aproape nouă ani. Iniţial a avut şase membrii, dar acum au rămas doar patru băieţi cu vârste până în 28 de ani. Toţi au urmat cursurile de dans, de modelling şi fitness ale „Clubului dansatorilor” din Baia Mare. Băieţii au dansat şi pentru doamnele din Italia, Austria, pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 44 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Greta Thunberg, amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Libertatea acum o ora
Activista ecologistă Greta Thunberg a fost amendată în ţara ei natală, Suedia, pentru nerespectarea ordinelor Poliţiei după ce a blocat o intrare în Parlament în două rânduri în luna martie, a transmis miercuri tribunalul districtual din Stockholm,

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°