Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii modifică legea de dragul bugetului pe 2010

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 noiembrie 2009 ·

Deputaţii-jurişti au amendat astăzi Legea de organizare a Guvernului, dând astfel posibilitatea Cabinetului Boc II de a prezenta Parlamentului proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe 2010. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Comisia juridică a dat undă verde modificărilor respective, cu unanimitate de voturi. Astfel, deşi demis prin moţiune de cenzură, guvernul va putea trece peste impedimentul de a avea atribuţii restrânse în domeniul iniţiativelor lesgilative.

Amendarea legii îi conferă atribuţii şi în domeniul tratatelor internaţionale, dar nu şi în ce priveşte legea responsabilităţii fiscale.

Raportul deputaţilor-jurişti urmează să fie inclus pe agenda plenului Camerei, apoi trimis spre Senat, cameră decizională.

Deputaţii au depus astăzi, la Biroul Permanent al Camerei, un proiect de modificare a legii de organizare a Guvernului, astfel încât Executivul demis să poată înainta Parlamentului, în situaţii excepţionale, iniţiative legislative. Conducerea Camerei Deputaţilor a dat termen Comisiei juridice ca până la ora 17.00 să întocmească raportul la acest proiect de lege, pentru a fi trecut rapid prin plen.

Viceliderul deputaţilor PSD Aura Vasile a susţinut că proiectul de amendare a legii este semnat şi de colegii democrat-liberali. În schimb, secretarul Camerei Dumitru Pardău (PD-L) a precizat că reprezentanţii grupului său parlamentar nu au văzut acest proiect de lege.

Săptămâna trecută, Parlamentul a respins Cabinetul Croitoru. În aceeaşi şedinţă aleşii au adoptat o Hotărâre prin care cereau guvernului să vină cu bugetul pe 2010, ei aprobând o derogare de la Legea de organizare şi funcţionare a Guvernului. Deputaţii şi senatorii au mai votat o declaraţie politică prin care se angajează ca, la dezbaterile pe marginea bugetului, să ţină cont de indicatorii economici conv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 6 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 8 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 8 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 13 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 12 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°