Serviciile care monitorizează traficul web și implicit fiecare click și fiecare pagină pe care ajungi, iau de cele mai multe ori, independent de voința ta, decizia referitoare la ștergerea sau păstrarea datelor colectate despre tine.

Cei familiari cu tehnologia ar putea spune că activarea funcției “Do-Not-Track” din browser împiedică urmărirea traficului lor pe internet. De fapt, pornirea acestei funcții exprimă dorința utilizatorului de a nu îi fi urmărite tranzacțiile, click-urile, istoria navigării, activitățile pe rețele sociale, articolele pe care le citește sau interogările pe care le face pe motoarele de căutare. Totuși, această opțiune este la fel de utilă precum un cuțit într-o luptă cu arme de foc.

Do-Not-Track îi dă însă utilizatorului un fals sentiment de securitate. Este lăudabilă introducerea sa de către producătorii de browser-e, însă nu există niciun control asupra componentei din server care controlează monitorizarea. Cu alte cuvinte, utilizatorii nu vor ști niciodată dacă serviciul de urmărire a traficului alege să accepte sau să ignore solicitarea Do-Not-Track.

Aspectele legate de securitate ridicate de folosirea traker-elor și cookie-urilor sunt îngrijorătoare întrucât criminalii informatici pot utiliza în scop malefic principiile de funcționare ale acestora și pot colecta cantități foarte mari de date de la utilizatori obișnuiți. Prin faptul că au acces la informații precum sistemul de operare folosit, versiunea Java sau porturile activate, orice hacker poate să colecteze suficiente informații pentru un atac. Utilizând kit-uri ce conțin cele mai recente vulerabilități Java, chiar și un amator ar putea cu ușurință să pătrundă într-un computer dacă reușește să colecteze informațiile potrivite.

Ca un exmplu al modului în care este urmărită activitatea utilizatorilor pe internet, am folosit site-ul p