Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMURD cerşeşte-n poartă la asociaţia care-i poartă numele

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Asociaţia SMURD Galaţi a refuzat să primească două cereri ale SMURD Galaţi, pentru repararea maşinii cu care se goneşte la cazuri şi cumpărarea de uniforme de iarnă. Coordonatorul SMURD este nemulţumit de sprijinul acestei asociaţii.

Oamenii în uniforme roşii de la SMURD sunt priviţi de-o ţară întreagă cu respect şi recunoştinţă pentru profesionalismul, curajul şi uneori pentru eroismul lor.

„Nu ne iubeşte chiar toată lumea”, mi-a spus cu o notă de tristeţe în glas unul dintre asistenţii medicali care şi-a petrecut Revelionul la datorie, în binecunoscuta uniformă roşie. Replica a venit după ce, cu câteva minute înainte de intrarea în 2013, i-am urat lui şi colegilor săi aflaţi la locul de muncă: „La mulţi ani! din partea celor care ştiu că, în clipele de mare cumpănă, pot conta pe SMURD”.

Iniţial, am crezut că afirmaţia asistentului medical a fost determinată de vreun gând supărător legat de viaţa personală, dar, din păcate, avea dreptate.

SMURD, „cu sărumana” la Asociaţia SMURD

În luna decembrie, autoturismul Skoda de la SMURD, aşa numita „maşină de medic”, dotată cu echipament medical de reanimare, cea care goneşte şi ajunge prima la cazuri, a fost supusă verificării tehnice periodice. Inginerul care a efectuat testele a semnalat faptul că anumite piese esenţiale pentru siguranţa celor care aleargă la intervenţii, trebuie înlocuite, fiind uzate.

„Din acest motiv, am redactat o cerere, adresată Asociaţiei SMURD Galaţi, prin care solicit alocarea banilor necesari pentru reparaţiile recomandate la ITP. De asemenea, am mai scris o cerere prin care solicit finanţare pentru echiparea cu uniforme groase a personalului SMURD. Sunt paramedici care n-au, nici în ziua de azi, echipament de lucru pentru condiţii de iarnă. Unii au primit în urmă cinci ani, iar alţii, cu trei ani. Oricum, cei care au, au un singur rând şi e cam greu cu spălare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 37 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 52 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 12 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 43 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 2 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°