Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record negru. Mâncarea şi alcoolul au băgat sute de prahoveni în spital

Publicat in Adevarul, luni 3 ianuarie 2011 ·

Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Prahova şi cei de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean nu au avut timp zilele acestea nici să-şi tragă sufletul.

Au mâncat între două curse ale ambulanţei şi au ciocnit de Anul Nou abia târziu spre dimineaţă, şi doar acolo unde a fost timp. Motivul este acelaşi din fiecare an. Sute de prahoveni au solicitat îngrijiri medicale după ce au mâncat şi au băut peste măsură şi au ignorat recomandările de cumpătare pentru bolile de care suferă. La Ambulanţă cel puţin, recordul stabilit de Crăciun a fost bătut în noaptea şi în zilele următoare Revelionului.

„În zilele de 1 şi 2 ianuarie, ne-am confruntat cu o avalanşă de solicitări, mai exact un număr de 442. În ordine, cardiacii, cei cu afecţiuni digestive şi prahovenii care au băut peste măsură au fost cei care au sunat la 112. Pe 2 ianuarie am avut încă 340 de solicitări", ne-a spus Daniel Nicolae, directorul Seviciului de Ambulanţă Prahova. Aceste cifre sunt asemănătoare cu media anilor precedenţi.

700 de prahoveni la spital

Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova au fost zile de foc. Peste 713 prahoveni s-au prezentat la unitatea de urgenţe cu afecţiuni cardio-vasculare, neurologice, mâini şi picioare rupte ori afecţiuni digestive. Vârful a fost atins azi-noapte, cu 269 de prezentări, iar fluxul de pacienţi continua şi azi-dimineaţă. Pentru 195 dintre aceştia, medicii au decis internarea, mai ales că 64 de cazuri au fost extrem de grave, la limita dintre viaţă şi moarte: infarcte şi atacuri cerebrale.

Din fericire, petardele şi pocnitorile nu au mai făcut victime în seara de Revelion, incidentele asociate fiind minore anul acesta.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 14 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 49 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 37 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 37 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 57 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 55 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 15 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°