Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin - "cocorul alfa al naţiunii" - din cauza căruia mai mulţi cocori au murit

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 septembrie 2012 ·

Biologi din rezervaţia unde au fost aduşi pui de cocori albi pentru zborul preşedintelui rus Vladimir Putin cu deltaplanul motorizat susţin că dintr-un capriciu al locatarului de la Kremlin, care s-a imaginat salvatorul păsărilor, au murit mai multe exemplare din această specie rară, iar câteva s-au rănit, după cum relatează agenţia de presă Novîi Reghion.

Vladimir Putin a pilotat un deltaplan motorizat

Sursa: Reuters

La 5 septembrie, preşedintele rus a luat parte la proiectul numit "Zborul speranţei", al cărui scop a fost reintroducerea cocorilor născuţi în captivitate în mediul lor natural. Astfel, Putin, îmbrăcat în salopetă albă, dar fără cioc, aşa cum a scris presa, a ghidat două zboruri a unor stoluri de păsări migratoare din Siberia spre Asia Centrală.

Cocorii albi siberieni, o specie pe cale de dispariţie, sunt crescuţi într-o rezervaţie naturală din regiunea Riazan. Special pentru zborul prezidenţial, păsările au fost aduse în localitatea Kuşevat din peninsula Iamal (nordul Siberiei), de unde Putin le-a îndrumat zborul spre Asia Centrală.

Câţiva biologi care lucrează în această rezervaţie au făcut joi o declaraţie care a scandalizat Kremlinul. Potrivit acestora, din cauza zborului lui Putin, mai mulţi pui de cocori albi s-au rănit, iar unii chiar au murit în timpul transportării acestora spre rezervaţia din Iamal.

Opoziţia rusă a ridiculizat această nouă acţiune de imagine a preşedintelui rus. "Putin - cocorul alfa al naţiunii, în curând şi Medvedev în fruntea unei familii de castori se va duce la stingerea incendiilor de pădure", scrie pe contul său un simpatizant al opoziţiei care se loghează cu numele "Nave".

CITIŢI ŞI: Zbor inedit al preşedintelui Vladimir Putin | FOTOVladimir Putin îşi pune cioc artificial şi pleacă să salveze cocorul siberian

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 28 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 46 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°