Odata intrata in familia Uniunii Europene, Romania a inceput sa aiba o serie de avantaje. Unul dintre ele este ca, din cind in cind, UE ii face cinste cu potol. Neam prost din fire, desi ii arde buza de foame, Romania arunca aproape jumatate din haleala oferita moca de UE la ciinii care dau tircoale mesei Guvernului. Un astfel de dezmat a avut loc recent, la inceputul lunii iulie. S-a risipit cu acea ocazie un munte de zahar care era destinat sa indulceasca un pic amarul de viata a milioane de romani saraci.
Povestea muntelui de zahar in litere (de lege)
este cam asa: UE a stabilit, prin regulamente, ca acorda anual, cu titlu gratuit, celor mai defavorizate persoane din comunitate, alimente din stocurile de interventie. Faina, zahar, lapte praf, unt, cereale si ce-i mai lipseste amarasteanului din casa (la noi era cu atit mai rau cu cit nici casa nu mai avea amarasteanul).
Pomana pleaca din stocurile Uniunii in depozitele statului cu flaminzi, urmind sa ajunga la gura lor cu ajutorul unor organizatii de caritate. In functie de natura alimentelor, pomana poate fi ambalata sau neambalata. Aici apar specificatii punctuale. Ca sa nu va bateti capul cu ele, o sa le prezentam pe exemple clare. Sa zicem ca UE vrea sa dea cetatenilor sai cu risc mic de diabet, dar cu risc mare de moarte prin inanitie, citeva kilograme de zahar pe cap de burta goala.
Ca sa ajunga la destinatar, zaharul trebuie ambalat. Dar Uniunea are pe stoc zahar vrac, sub forma de munte. Atunci ce face? Da posibilitatea ca statul lu’ Mafoame sa gaseasca pe baza de licitatie un furnizor de pe piata, care poate livra de la el zahar gata ambalat, in cantitate mai mica, sa zicem un deal de zahar ambalat la punga, si care sa primeasca, la schimb, muntele de zahar vrac. Diferenta dintre munte si deal este plata pentru faptul ca furnizorul a ambalat zaharul. Furnizoru
