Timotei Sîrghi s-a născut fără vedere. Natura şi-a reparat greşeala şi i-a dat în compensaţie una dintre cele mai electrizante minţi pe care o poate avea un copil.
În noiembrie Timotei a împlinit 13 ani. Îi strîngem mîna cînd intrăm în sala de şah de la Hanul lui Manuc. Timotei stă pe un scaun şi pare mai mic decît este. Şi pare cuminte. Asta pînă deschide gura. Direct, fără mari introduceri. "Concursul acesta din urmă a fost cel mai bun. Dar m-am enervat că un coleg a luat bătaie de la o fată şi apoi a încheiat turneul înaintea mea. Şi s-a şi lăudat, deşi îi dădusem remiza. Nu te lauzi cînd ţi se oferă remiză. Dar să iei bătaie de la o fată"... Timotei rememorează concursul la care colegul Cornel a luat bătaie de la o fată. De la o fată! Cine a mai pomenit aşa ceva, mai ales la finala Campionatului Capitalei?
Fetele-sperietori
"Niciodată nu vor să joace cu fete, le e frică să nu iasă ele învingătoare", zice la provocare antrenorul băiatului, Dan Miţaru. "Minciuni, dom' profesor", strigă băiatul. "Nu mi-e frică de nimeni. Joc cu oricine".
Deşi nu recunoaşte, Timotei, un copil de clasa a 7-a, adoră limonada cu levănţică. Are replică pentru orice cu glas din univers, are o familie care îl susţine şi un antrenor de şah care ştie să-i îmbunătăţească sclipirea. Singura problemă ar fi că Timotei nu vede. Problemă? Problemă pentru alţii, poate. Puţini oameni sînt atît de solari, direcţi şi fericiţi cum este el.
Secretul lui ar fi că are mereu o viaţă extrem de plină. Numai cînd îl auzi cîte îţi înşiră că face zilnic ajungi să te întrebi dacă nu cumva acest şahist a descoperit, numai pentru el, ziua de 36 de ore.
"De şah m-am apucat pentru că nu prea mai aveam ce să fac. Ştiam să mult piesele de la 8 ani, mă învăţase tata, dar serios am început de pe la 12. Jucam foarte prost"... Ei, na, nu cred aşa ceva. "Baaaa, să credeţi. Am vrut să joc
