Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silviu Glodeanu practică sportul columbofil de la vârsta de 14 ani

Publicat in Adevarul, luni 31 mai 2010 ·

Pasiunea sa pentru porumbei a pornit de prin anul 1995, dar a început să se ocupe mai serios de competiţii în anul 2001, când s-a înscris la clubul „Robert Venus”, din Târgovişte. „Mă ocup de porumbei de la vârsta de 14 ani. Din familie mi se trage, două rude ale mele fiind crescători chiar cu performanţe deosebite. Acasă am acum în jur de 150 de porumbei de care sunt foarte mândru. Primele rezultate au început să apară în 2006 la un concurs judeţean, iar în 2009 a fost anul în care am câştigat şi campionatul naţional”, spune Silviu Glodeanu.

A petrecut trei ani în Grecia îngrijind porumbei

Dragostea pentru porumbei l-a dus şi peste plaiurile mioritice. Întâmplarea a făcut ca acum trei ani să se întâlnească cu un iubitor al sportului columbofil din Grecia, care avea mare nevoie de cineva care să aibă grijă de păsările sale. „M-am întâlnit în Târgovişte cu un campion al Greciei şi care m-a invitat acolo. Avea nevoie de cineva pentru că timpul nu-i permitea să se ocupe de porumbei. Am stat acolo trei ani şi am dominat toate concursurile pe acolo. Aveam în grijă aproximativ 500 de porumbei. E o muncă accepetabilă. Eram singurul angajat. M-am întors în ţară pentru că am vrut să încep aici propria mea afacere. Cât am stat plecat din ţară, tatăl meu s-a ocupat de porumbeii mei de acasă. Chiar am colaborat bine. Vorbeam tot timpul la telefon şi tocmai din această cauză aveam facturi imense la telefon. Crescătoria de care vedeam era în Salonic”, povesteşte Silviu.

România surclasează Grecia la sportul columbofil

Cu mândria în glas, Silviu spune că grecii mai au mult până să ne calce pe urme în sportul columbofil. „Acolo sunt doar 400 de sportivi, nu se compară cu noi. Şi judeţul Dâmboviţa are mai mulţi membrii. România este o ţară în continuă creştere cu aprope 9.000 de membri columbofili. Cu toate astea nu ne comparăm cu Polonia unde sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 10 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°