Imensa popularitate a poetului (,Cu G. Topârceanu dispare cel mai popular poet contemporan", nota Pompiliu Constantinescu la moartea autorului Baladelor vesele şi triste) a lăsat în umbră cîteva remarcabile pagini de proză, deloc veştejite de trecerea timpului. Nu e vorba atît despre pastişele după Gr. Ureche, Caragiale, Sadoveanu, totuşi, admirabile, cu o profundă cunoaştere a originalului, nici despre romanul satiric neterminat, Minunile Sfîntului Sisoe, de un haz cam silit, deşi ideea de a-l trimite pe sfînt în inspecţie pe pămînt nu era deloc rea, mai ales într-o epocă în care tradiţionaliştii făceau acelaşi lucru, dar în registru grav-religios, cu Isus. E vorba de trei texte relativ puţin cunoscute: Campania din Bulgaria din 1913 (la care Topârceanu fusese mobilizat cu gradul de sergent), păstrat de Otilia Cazimir şi tipărit integral abia în 1969 (şi apoi în ediţia cvasicompletă a lui Al. Săndulescu), un scurt memoriu refăcînd dezastrul de la Turtucaia, din vara lui 1916, publicat în Lumina lui C. Stere doi ani mai tîrziu şi, în fine, un alt memoriu, ceva mai amplu, completîndu-l pe celălalt cu istorisirea detenţiei autorului în lagărele bulgăreşti de prizonieri, care va vedea lumina tiparului în chiar anul morţii lui Topârceanu, deşi fusese redactat aproape în întregime cu două decenii mai devreme. Camil Petrescu n-a putut avea, eventual, cunoştinţă, înainte a scrie partea a doua a romanului său Ultima noapte, decît de Amintirile din luptele de la Turtucaia. Jurnalul din 1913 este însă şi mai camilpetrescian, avant la lettre, lipsit de orice intenţie literară, aşternut în fugă pe un caiet cumpărat de la un librar din Lovicea, cu foile şterse pe alocuri sau incomplet descifrabile, cu urme vizibile de rea conservare în buzunarul tunicii. Militar, nu se petrece mare lucru. Tema latentă e frica de holeră. Amintirile, la rîndul lor, conţin o relatare la fel de stend