Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanii din Lunca Cetatuii se simt discriminati. Spun ca tiganii au mai multe drepturi

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 martie 2013 ·

O decizie a Poştei din Lunca Cetăţuii este pe cale de a porni un adevărat război interetnic între românii şi ţiganii din localitate. Conflictul arde mocnit de câţiva ani buni, însă a degenerat zilele acestea, imediat după ce la ghişeul poştal din localitate au sosit banii pentru alocaţii. In Lunca Cetăţuii, aceste indemnizaţii se oferă în funcţie de etnie, potrivit unui grafic realizat de reprezentanţii Poştei. Faptul că romii primesc alocaţiile primii, cu câteva zile înaintea românilor, îi nemulţumeşte pe aceştia din urmă, care susţin că sunt discriminaţi şi îi apostrofează atât pe ţigani, cât şi pe cei care au luat decizie împărţirii

Mai rar pot românii ce locuiesc pe plaiurile mioritice să se plângă de discriminare chiar la ei acasă. Se întâmplă însă acest lucru într-un sat din judeţul Iaşi, cu o comunitate importantă de ţigani. Românii de acolo se simt discriminaţi nu că ar fi priviţi urât sau jigniţi de cei cu care împart satul de câteva decenii bune, ci pentru că nu primesc alocaţii în acelaşi timp cu ei. Sfada dintre cele două comunităţi a fost iscată de câţiva ani buni în localitatea ieşeană de către reprezentanţii Poştei, care au decis să împartă alocaţiile în mod diferit părinţilor din cele două etnii. Romii îşi iau indemnizaţiile de la ghişeu, în timp ce românii le primesc acasă. Un mare of au aceştia din urmă: alocaţiile lor vin la aproximativ o săptămână după cele ale ţiganilor.

Da’ copiii noştri nu trebuie să mânânce?

Miza celor 42 de lei, cât mai valorează alocaţia unui copil în aceste zile, este mare în localitatea Lunca Cetăţuii. Aşa că aceştia şi-ar dori să primească banii încă din prima zi în care Poşta începe să împartă indemnizaţiile, respectiv fiecare zi de 8 din lună. Potrivit unui grafic realizat de către reprezentanţii Poştei din localitate, acest lucru nu se prea poate. Din cauză că banii de alocaţii

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°