Undeva, în Uniunea Europeană, un rocker renumit ajuns consilier la Ministerul de Finanţe găzduieşte, la televiziunea publică, un show pe parcursul căruia unui coleg de trupă e cât pe ce să i se crape capul cu o sabie.

Boroboaţa păleşte însă în comparaţie cu episodul în care, într-o fostă emisiune a directorului de co municare de la Finanţe, actualul premier era să-şi rupă gâtul, căzând de la înălţime din cauza decorului deficitar.

Doar aici, dimineţile telespectatorilor sunt răsfăţate fie de echipele de descarcerare care nu au niciodată concediu, diferind zilnic doar numărul victimelor culese pe drumurile naţionale, fie de silicoanele unei coprezentatoare de la un post concurent, care ameninţă tot mai des să evadeze din bluză, transformând emisiunea într- una difuzabilă numai după miezul nopţii.

După prânz, la ceas de siestă, poţi admira cum o celebritate feminină care foloseşte senzualitatea în locul numelui de familie dezminte că ar fi fost snopită în bătaie de partenerul ei, precizând că respectiva corecţie fizică a împiedicat-o doar să iasă din casă câteva zile. Mai târziu, cea mai importantă ştire a serii vine de la un prezentator care-şi cere scuze în direct pentru o presupusă infidelitate surprinsă de paparazzi. Urmează, firesc, buletinul de ştiri sportive, din care au fost excluse, pentru rezultate modeste, metrii, secundele şi golurile, fiind preferate detalii picante despre viaţa intimă a fotba liştilor.

Pe aceste plaiuri, unde dacă nu eşti „pe sticlă” nu exişti, televiziunile nu se gudură pe lângă putere, ci pe lângă opoziţie. Partea bună este că micul ecran e singurul loc în care clasa politică pare să fraternizeze, căci politicienii absentează într-o veselie de la lucrările parlamentului, dar nu lipsesc nici în ruptul capului de la televizor. Nici o mirare, prin urmare, că în acest colţ mirific oamenii