Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNVM dă o mână de ajutor Fondului Proprietatea şi modifică legea pentru a debloca dividende de jumătate de miliard de lei

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital, a propus o serie de modificări legislative pentru a-i da voie Fondului Proprietatea (FP) să ia în considerare acţiunile deţinute la companiile aflate în insolvenţă atunci când calculează valoarea activelor din portofoliu, detaliu care va putea debloca distri­buţia dividendelor.

Autoritatea a publicat joi pe site-ul instituţiei proiectul de modificare a Regulamentului numărul 4 din 2010 care stabileşte modul de funcţionare a Fondului Proprietatea. Principalele modificări fac referire la faptul că Fondul Proprietatea poate lua în considerare la calculul activelor nete şi acţiunile deţinute la companii aflate în insolvenţă pe care le poate evalua "fie la valoarea zero, fie la valoarea stabilită de un evaluator independent prin utilizarea unor metode de evaluare conforme cu standardele internaţionale de evaluare". În prezent, fondul este obligat să treacă cu valoare zero participaţia de 20% deţinută la Hidroelectrica, companie aflată în insolvenţă din vara acestui an.

Prin intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie la care fondul e acţionar cu 20%, activul net al fondului a scăzut cu 21% sub valoarea capitalului social. Fondul are un capital social subscris de 13,77 mld. lei şi active nete de 12,87 mld. lei. Proprietatea nu poate plăti dividende dacă activul net e mai mic decât capitalul social. Anul viitor, fondul ar urma să dis­tribuie divid­ende în valoare brută de 536 milioane lei (0,04 lei/acţiune). Prin includerea parti­cipaţiei la Hidro­electrica, valoarea acti­velor va creşte şi indirect va creşte şi suma încasată de CNVM sub formă de comisioane.

Greg Konieczny, managerul Fon­dului Proprietatea, a declarat săptă­mâna trecută că lucrează la mai multe soluţii prin care să deblocheze distribuţia dividen

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°