Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce taxe au introdus spitalele din judeţ la externare

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 2 aprilie 2013 ·

Pacienţii suceveni plătesc de ieri, la externarea din spital, o taxă cuprinsă între cinci şi zece lei. Este vorba de coplata impusă de Ministerul Sănătăţii şi care a fost deja fixată de majoritatea unităţilor spitaliceşti din judeţ. Astfel, pacienţii care ajung la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava trebuie să scoată din buzunar cinci lei, a stabilit Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare, iar managerul Vasile Rîmbu a estimat că, dintre persoanele care se internează, doar 10% vor achita această sumă, restul încadrându-se în categoria celor exceptate de la plată. Taxa se va plăti în ziua în care pacientul se externează, în secţia unde a fost spitalizat şi nu la casieria centrală a spitalului, a subliniat directorul. Prin introducerea coplăţii, bugetul anual al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava se va suplimenta cu circa 16.500 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale sanitare şi detergenţi pentru curăţenie şi dezinfecţie. „Suma stabilită pentru coplată este minimă. S-a pus în prim plan protecţia socială a bolnavului. S-a mers pe ideea că spitalul nu câştigă atât de mult, încât să justificăm o cheltuială pe spatele pacienţilor noştri”, a spus responsabilul de relaţiile cu presa al unităţii sanitare, dr. Tiberius Brădăţan.

Aceeaşi coplată, de cinci lei, vor achita şi pacienţii Spitalului Orăşenesc Siret. Bolnavii care ajung la Spitalul Municipal Rădăuţi vor plăti la externare 7,5 lei, iar cei care merg la Spitalul de Neuropsihiatrie Siret vor achita şapte lei.

Serviciile medicale care sunt excluse de la coplată

Cea mai mare coplată a fost fixată de către Spitalele Orăşenesc Gura Humorului şi Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde pacienţii vor cotiza cu câte zece lei. „Am stabilit suma maximă permisă de lege deoarece avem nevoie de bani. Anul acesta trebuie să ne acredităm, lucru care presupune u

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 22 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°