O cititoare, care locuia în centrul Capitalei în timpul cutremurului din martie 1977, povesteşte tot ce a văzut cu ochii ei.
Tatiana Ivanov: "Am plecat de multă vreme din ţară, dar în martie 1977 locuiam pe strada Academiei, care mai poartă şi astăzi acelaşi nume şi se găseşte în zona Universităţii, acolo unde au căzut cele mai multe imobile. Deşi stau departe de România urmăresc pe internet ce se întâmplă în ţara noastră şi observ că iar se vorbeşte despre un cutremur sever. Eu fiind din zonă am fost la toate nenorocirile, am stat cu alţi copii, de vârsta mea, să aşteptăm să se scoată supravieţuitori. Am aplaudat când cascadorii au scos oameni în viaţă chiar după mai multe zile.
Căzuseră foarte multe blocuri din jurul casei mele şi în majoritatea dintre ele locuiau oa meni importanţi şi foarte cunos cuţi de toată lumea. Apoi am aflat tot felul de povestiri. Nici astăzi nu ştiu adevărul adevărat. Dar concluzia mea este că nimeni dintre cei care au fost prinşi, în timpul cutremurului, întrun bloc şubred, nu a scăpat. Cei care au fost "salvaţi" la indicaţiile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, se pare că erau cetăţeni care se duseseră printre dărâmături să caute lucruri de valoare. Chiar şi despre unii cascadori “căzuţi la datorie" se spuneau lucruri urâte, cum că ar fi fost la furat.
În principiu, din câte îmi aduc eu aminte, după atâţia ani, cei care au stat cuminţi în casă au avut şanse şi unii chiar au scăpat. Cei care au dat să fugă pe scări şi să coboare, au murit.
Eu locuiam cu mama la etajul 8. După ce s-a terminat cutremurul am coborât în faţa blocului şi vorbeam că nu ne vom mai întoarce niciodată acolo. La un moment dat am urcat. Din toată cămara noastră se spărseseră toate sticlele numai una cu vin (Stefăneşti) rămăsese întreagă. Am băut-o şi ne-am culcat. Nu s-a mai întâmplat nimic. Mama stă şi acum, în acel apartament. Doamne ajută!" Rub
