Dacă nu lucrează în rai ca să simtă zilnic aripa mângâietoare a vreunui înger pe cap, românul - angajat la stat sau la patron - este cam stresat la locul de muncă. Nu doarme, are palpitaţii, fumează mai mult, ba chiar şi bea şi, peste toate astea, stă tot mai des peste program, după cum arată un studiu recent realizat de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. Copleşit de stres şi muncă, angajatul român, aşa cum apare el în sondaje, este hărţuit psihologic. Adică este victimă a mobbing-ului, fenomen cu care vecinii noştri din Vest s-au acomodat de mult, ba chiar l-au legiferat, analizat şi condamnat.

Românul însă simte abia acum pe pielea lui ce-nseamnă "mobbing" (nr. hărţuire psihologică). Poate i-ar prinde bine să-l invoce, atunci când şeful îi urlă-n cap, ori când mai primeşte ceva în plus de lucru, drept bonus - că tot se poartă suplimentele. Dar românul n-o va face.

Până să teoretizeze fenomenul mobbing, angajatul se confruntă cu realitatea - el trebuie să-şi păstreze jobul. Şi să strângă din dinţi, spunându-şi încă o dată că mai poate. În sondaje însă, recunoaşte: şeful lui ţipă, la fel şi colegii, conflicte la locul de muncă există, dar ele se rezolvă până la urmă amiabil.

Pacifist, românul se face frate cu duşmanul pentru că are un loc de muncă de păstrat. Ce dacă-i hărţuit? Criza îi joacă din nou feste şi are şi alte efecte decât cele imediate - tăieri de salariu, scumpiri şi greve. Criza îl face să uite că, în 2007, o fată - Raluca Stroescu - a murit epuizată de muncă. Tot o formă de mobbing.

Când nimeni nu-şi face planuri pentru mâine, când vacanţa de vară e o dulce iluzie, când viitoarea chenzină e cea mai mare realizare, românului nu-i pasă de mobbing. Criza nu-l lasă să ridice ochii peste gard, la vecinii lui din Vest. El are un loc de muncă de păstrat, chiar dacă nu doarme, are palpitaţii, fumează mai mult, ba chiar