Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă oameni, între care şase membri ai trupelor americane au fost ucişi într-o singură zi în Afganistan

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Şase militari ai forţelor americane s-au aflat printre cei nouă oameni ucişi în Afganistan sâmbătă, au declarat oficialii de securitate ai NATO, citaţi de CNN.

În estul Afganistanului, un membru al serviciului american a murit într-o explozie, unul a decedat în urma unui schimb de focuri, iar alţi doi şi-au pierdut viaţa în bombardamente. Ceilalţi doi militari au decedat în sudul ţării.

În provincia de est Paktia, două persoane au murit când un autobuz a fost aruncat în aer, dar în acel moment forţele coaliţiei nu erau prezente în regiune. În oraşul Kandahar, un civil a murit după ce o motocicletă parcată şi încărcată cu explozibil a fost detonată de la distanţă, a declarat Ahmad Wali Karzai, şeful consilului provincial. Explozia a cauzat incendierea a două alte maşini, iar persoana decedată se afla într-unul dintre vehicule.

Pe de altă parte, bombele au lovit convoaiele NATO în provincia de est Khost şi în nordul provinciei Kunduz. Acestea nu au cauzat victime, au declarat autorităţile.Insurgenţii au atacat intrarea într-o bază operaţională a NATO în sud-estul provinciei Zabul.

Un soldat australian a fost ucis într-un bombardament în Uruzgan vinerea trecută, fiind cel de-al 17-lea membru al acestei naţiuni care a murit în conflictele din Afganistan, a declarat Ministrul Apărării din Australia.

"Acest incident este o amintire tristă a pericolelor înfruntate de soldaţii noştri în Afganistan în mod regulat. Ameninţarea impusă de dispozitivele explozive este întotdeauna prezentă", a spus Houston, şeful Forţei de Apărare australiene.

În provincia Helmand, trupele au găsit 100 de kilograme de opiu şi materiale de fabricare a bombelor vineri seara.

Trupele afgane şi internaţionale au ucis vineri seara un om înarmat şi au reţinut mai multe persoane în timpul unor operaţiuni care vizau militanţii din provincia Paktia, a informat ofici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Adevarul acum 18 minute
Un nou film din seria „The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor"), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 14 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 24 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°