În etapa a XXVI-a a eşalonului 3 la fotbal, dintre cele trei echipe ale judeţului Mureş din Seria VI, doar echipa secundă a celor de la FC Municipal Târgu-Mureş a evoluat pe teren propriu. Mureşenii nu au reuşit însă nici de această dată să obţină prima victorie din retur şi au cedat la un scor de tenis de câmp, 1-6, în faţa echipei similare a Universităţii Cluj. Gazdele au evoluat din minutul 30 în inferioritate numerică, după eliminarea lui Negru, portarul formaţiei. Singurul gol al echipei antrenorului Marius Olaru a fost înscris de Lucian Bungărdean, în minutul 76, la scorul de 0-4. Clujenii au luat un avantaj de trei goluri încă din prima repriză, prin reuşitele luiTulio (min. 15), Blaga (17) şi Tecsi (45). În partea a doua, dominarea alb-negrilor a fost concretizată de Frătean (min. 72 şi 90) şi Calcan (80). FC Municipal II ocupă în continuare penultimul loc în clasament, cu 15 puncte.
Echipa aflată în urma liderului, Olimpia Satu Mare aproape a întors înfrângerea categorică în faţa celor de la Avântul Reghin. După ce în tur au cedat la Reghin cu 4-0, sătmărenii au învins cu 3-0, prin trei goluri reuşite de Zsiga, în minutele 43, 53 şi 64. Echipa lui Andrei Enyedi se află pe locul VIII, cu 41 puncte.
A treia echipă mureşeană, Unirea Ungheni s-a confruntat cu o altă echipă secundă clujeană, cei de la CFR. Aflaţi pe locul IX, lipsiţi de griji sau obiectiv de atins, echipa lui Ioan Orosfoian a cedat cu 4-1. Pentru mureşeni a înscris Pilcă, în minutul 70, la scorul de 3-0 pentru gazde.
În etapa a XXVI-a a eşalonului 3 la fotbal, dintre cele trei echipe ale judeţului Mureş din Seria VI, doar echipa secundă a celor de la FC Municipal Târgu-Mureş a evoluat pe teren propriu. Mureşenii nu au reuşit însă nici de această dată să obţină prima victorie din retur şi au cedat la un scor de tenis de câmp, 1-6, în faţa echipei similare a Universităţii Cluj.