Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Jon Bon Jovi şi-a pierdut vocea în fața a 50.000 de fani din cauza unei alergii

Publicat in CityNews Alba, miercuri 15 mai 2013 ·

Primul concert în Bulgaria al formaţiei americane Bon Jovi s-a terminat într-un mod neaşteptat după ce vocalistului Jon Bon Jovi i s-a făcut rău din cauza unei alergii ce l-a obligat să coboară de pe scenă. Aproximativ 50.000 de fani din Bulgaria, dar şi mulţi din România, Grecia şi alte ţări s-au strâns ieri pe stadionul naţional Vasil Levski din Sofia pentru primul concert al formaţiei din turneul european "Because We Can".

După ce cântase timp de peste o oră, chiar înainte să interpreteze hitul "Bed Of Roses", Jon Bon Jovi şi-a pus mâinile la piept şi a spus că îi este foarte frig. Melodia "In These Arms" a fost interpretată de alt membru al trupei, în timp ce Jon a coborât în spatele scenei. După ce a revenit, a cântat "Dead Or Alive" şi apoi a recunoscut că a simţit simptomele unei alergii care îl face să-şi piardă vocea. Jon Bon Jovi a spus că de vină este aerul rece, cerându-şi scuze că nu poate continua să cânte. A repetat de câteva ori că se simte foarte rău, după care a spus scurt 'Trebuie să plec' şi a coborât de pe scenă în aplauzele spectatorilor, scrie Agerpres.

Fanii bulgari ai formaţiei au rămas cu sentimente diferite. Unii nu îşi ascund dezamăgirea că această primă întâlnire cu formaţia americană s-a terminat într-un nefericit şi chiar susţin că spectacolul din Sofia a fost un eşec, alţii sunt însă de altă părere. "Concertul a fost foarte bun, dar nu avem ce să facem, Jon este deja în vârstă şi este normal să apară asemenea probleme", a spus pentru Agerpres Cristina (30 ani).

Alţii consideră că problemele lui Jon au fost cauzate de aerul din Sofia. "A trebuit să vină cineva de atât de departe ca să ne dăm seamă cât de poluat este aerul în capitala bulgară?", a întrebat Emi, de 26 ani. "Dacă nu luăm măsuri urgente, nimeni nu va mai veni la noi", a adăugat ea. Maria, de 25 de ani, a fost de părere că nu poluarea este de vină, ci faptul c

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 43 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 45 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 34 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 59 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 2 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°