Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Brenciu: „Fantezie cu şase fete zâmbitoare”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 5 aprilie 2009 ·

AMPRENTĂ. „36 de ani, tânăr, vivace, 1,84 metri, ochi căprui, facultate şi orchestră. Rog seriozitate”. Nu este un anunţ matrimonial, este maniera amuzantă în care Horia Brenciu îşi face autoportretul Sursa: Edward Aninaru

Este vedetă cu acte de la începutul anilor ’90, când prezenta concursul de cultură generală „Robingo”, de la postul public. Se poate spune că televiziunea modernă a început cu el. E-adevărat, după aceea a început să emită Pro TV-ul, pepiniera de vedete, însă Brenciu s-a fixat în linia întâi a vedetelor din România graţie televiziunii publice. A trecut de la postura de prezentator la cea de actor şi s-a reorientat către muzică. Recunoaşte că-i e dor de televiziune, dar acum îşi concentrează toată atenţia asupra performanţelor muzicale.

Un vis transpus pe peliculă

E în floarea vârstei şi are o carte de vizită impresionantă, însă el spune că de-abia de-acum înainte urmează cele mai mari realizări ale vieţii sale, fie că e vorba de familie sau de carieră. La 20 de ani a debutat în televiziune, iar la 35 îşi lansa primul album, intitulat sugestiv - „35”. Zilele acestea a lansat cel de-al patrulea single de pe primul material discografic, care i-a adus şi primul premiu din carieră, acordat de Radio România Actualităţi, pentru Cel mai bun interpret al anului 2008.

„«La, la, la, la» este al patrulea single de pe albumul «35», realizat de HB Me dia Entertainment, în coproducţie cu MediaPro Music, şi al cincilea videoclip din cariera mea. „«La, la, la, la» e o fantezie ameţitoare. Cine poate urmări filmul până la sfârşit, e tare! Iulian Moga, regizorul clipului, şi-a imaginat un vis, iar eu, după cum veţi vedea, l-am pus în practică, alături de şase fete zâmbitoare şi de HB Orchestra, cea mai nebună adunătură de muziceni din România!”, îşi anunţă Horia cel mai recent produs.

Publicul, încântat d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Parlamentul European respinge moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene

Ziua Constanta acum 5 ore
Cu 175 voturi pentru, 360 împotrivă și 18 abțineri, Parlamentul European a respins joi o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Parlamentul European a respins joi, 10 iulie, moțiunea de cenzură înaintată împotriva Comisiei Europene, condusă de Ursula

Tânără arestată preventiv la Timișoara pentru omor calificat, după ce şi-a abandonat copilul nou născut în toaletă, iar micuțul a decedat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O tânără de 31 de ani din Timişoara a fost arestată preventiv, după ce şi-a abandonat copilul în toaletă, imediat după ce l-a născut. Ajunşi la faţa locului, medicii au constat decesul bebeluşului. F

Starmer şi Macron îndeamnă la creşterea presiunii asupra lui Putin prin noi sancțiuni pentru a obţine un armistiţiu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul britanic Keir Starmer şi preşedintele francez Emmanuel Macron au îndemnat joi la creşterea presiunii asupra preşedintelui rus Vladimir Putin prin noi sancţiuni, pentru a obţine un armi

Doar doi elevi din mediul rural au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2025. Ce arată datele

HotNews acum 5 ore
În total, 85 de elevi au obținut medii de 10 la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor. Dintre ei, doar doi sunt din mediul rural – respectiv din județele Iași și Ilfov, scrie site-ul Edupedu. După rezolvarea contestațiilor, numărul med

Compania aeriană Blue Air a intrat în faliment

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania aeriană low-cost Blue Air, deținută acum de stat și aflată până de curând în insolvență, a intrat în faliment. Instanța a dispus deschiderea procedurii falimentului față de compania Blue Air Aviation, informează Profit.ro. Decizia de a iniț

2026, desemnat ca „Anul Nadia Comăneci”. Nicușor Dan a semnat decretul

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 10 iulie 2025, președintele României Nicușor Dan a semnat un decret prin care desemnează anul 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”. Administrația prezidențială a anunțat astăzi, printr-un comunicat transmis că președintele României, Nicușor Dan, a

CCR a respins contestația partidelor, aflate în Opoziție, privind legea de combatere a extremismului

Gandul acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, joi, cu unanimitate de voturi, contestația făcută de AUR, SOS România, POT și neafiliați, în legătură cu legea care întărește sancțiunile împotriva organizațiilor și simbolurilor cu caracter legiona

Un cioban a fost atacat de urs la Azuga. Ca să se apere, tânărul a folosit o petardă care i-a explodat în mână

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani, cioban aflat cu oile în apropiere de staţiunea Azuga, a fost grav rănit în timp ce încerca să scape de un urs care îl atacase. Bărbatul a aprins o petardă, care i-a explodat în mână. Animalul s-a îndepărtat, însă a revenit, inter

UE și Israel au ajuns la un acord pentru extinderea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza

Ziua Constanta acum 3 ore
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Israelul în vederea extinderii ajutorului umanitar pentru Fâșia Gaza, a anunțat joi șefa diplomației europene, Kaja Kallas. Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Israelul în vederea extinderii ajutorului u

Video Unul dintre cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan a fost găsit în viață. Căutările continuă

Adevarul acum 4 ore
Unul dintre cei trei pui de urs rămași orfani în urma incidentului de pe Transfăgărășan a fost capturat în siguranță și urmează să fie dus la un centru de reabilitare. Căutările continuă pentru ceilalți doi pui.

Vremea

București
acum

27°
joi

14°/28°
vin.

18°/29°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/34°
Constanta
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

15°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°