Un elicopter tip aero-taxi, cu trei persoane la bord, s-a prăbuşit de la o înălţime de unu-doi metri, în apropiere de localitatea Maliuc, judeţul Tulcea, aparatul de zbor de tip Robinson R44 luând foc, însă nicio persoană nu a fost rănită, a declarat, pentru Mediafax, Daniela Condrea de la IPJ Tulcea.
Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9.00, a spus Daniela Condrea. Aceasta a precizat că elicopterul, cu trei persoane la bord, a încercat să se ridice de la sol şi a reuşit să se înalţe aproximativ doi metri.La acel moment, pilotul a observat că aparatul de zbor are defecţiuni tehnice şi a încercat să aterizeze, însă nu a reuşit.
Cele trei persoane aflate la bord au reuşit să sară din elicopter, fără să fie rănite, iar aeronava s-a prăbuşit şi a luat foc.
Potrivit Danielei Condrea, niciunul dintre pasageri nu a avut nevoie de spitalizare.
"În faza de decolare, la o înăţime de aproximativ un metru, elicopterul a avut o mişcare bruscă, înclinându-se către partea stânga-faţă, dupa care, tot brusc, s-a înclinat către partea dreaptă spate. În momentul înclinării către spate, din cauza înălţimii foarte mici, rotorul a atins solul, dezechilibrând aparatul. Aeronava s-a răsturnat pe partea dreapta şi a luat foc la scurt timp", informează reprezentanţii companiei responsabile de zbor, citat de Realitatea.net.
Potrivit unui comunicat al firmei responsabilă de zbor, pilotul "este un profesionist cu 3.000 de ore de experienţă pe elicoptere, din care 1.00 de ore pe elicoptere marca Robinson 44, şi este şcolarizat chiar la compania producătoare din Statele Unite".
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, Ion Scutelnicu, a declarat luni pentru Agerpres că în elicopterul aparţinându-i lui Gheorghe Paţă, de 49 de ani, din localitatea gălăţeană Tecuci, se mai aflau unul dintre acţionarii Murfatlar, Emanuel Corneliu Dob