“Din cind in cind cite un proiectil face sa zangane scuturile din Perspex sau loveste una dintre masini, in uralele unuia sau altuia dintre grupuri. Barbati cu fetele acoperite de fulare in culorile cluburilor de fotbal se apropie periodic de linia scutierilor, iar citiva mai curajosi sau mai beti lovesc cu pumnii sau dau cite un sut in scuturi spre incintarea spectatorilor. […] unul mai atletic isi ia avint si se arunca cu amindoua picioarele in scuturi […]

Deodata un […] autobuz isi face aparitia la 200 de metri in susul drumului. […] o multime de oameni se distinge in departare, apropiindu-se de el; par ca se sfatuiesc. Brusc, un barbat o ia la fuga, o flacara slaba licarindu-i in mina, si se urca la bord. Strafulgerarea unui cocktail Molotov lumineaza noaptea, iar autobuzul ia foc. […]

Acesta incetineste treptat apoi se opreste lovindu-se de un stilp de iluminat la vreo 20 de metri de pozitia noastra. Se dau ordine si un sir de scutieri avanseaza pina dincolo de masina in flacari, iar un soldat cu un extinctor urca in autobuz. Intunericul revine. O grindina de pietre si de sticle se abate asupra noastra in timp ce ne retragem catre masinile de interventie.

‘Distractia’ continua pina pe la doua noaptea, cind violentele se opresc. Oamenii s-au retras deja la casele lor si strazile redevin linistite.

[…] toti au inteles ca atunci cind se stringe o gloata de oameni, bunul simt dispare in neant […] oameni porniti pe distrugeri, multi dintre ei neavind habar de ce, dar supunindu-se pornirilor violente ale multimii.”[1]

Bucuresti 2012? Nu; autorul, colonelul britanic Tim Collins[2], descrie o seara “obisnuita” pe strazile din Belfast, in vara lui 2001. O diferenta de 10 ani in timp si de 3.500 km in spatiu, dar imaginile sint in mare intersanjabile. Belfast sau Bucuresti, nu conteaza; o revolta populara arata la fel