Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sucevean a suferit arsuri după ce o oală cu ciorbă fierbinte a căzut peste el într-o altercaţie

Publicat in Gandul, vineri 28 decembrie 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna suceveană Straja, a suferit arsuri de gradele II şi III pe corp, după ce, în timpul unei altercaţii cu un tânăr care venise să-i ceară ţigări, o oală cu ciorbă fierbinte a căzut peste el, iar bărbatul rănit a refuzat iniţial să meargă la spital.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii din comuna Straja au fost sesizaţi, joi, că un bărbat în vârstă de 56 de ani din localitate a fost lovit de un tânăr în vârstă de 28 de ani.

În urma verificărilor, s-a stabilit că, miercuri seară, tânărul, băut fiind, a mers la locuinţa bărbatului în vârstă de 56 de ani să-i ceară ţigări şi a stat cu acesta aproximativ o jumătate de oră, timp în care amândoi au consumat alcool.

Ulterior, din cauză că bărbatul nu i-a oferit ţigări pentru că nu avea, tânărul l-a lovit cu pumnul în faţă şi cu un picior în stomac, iar în timpul altercaţiei o oală cu ciorbă fierbinte, ce se afla pe marginea plitei, s-a vărsat peste bărbat.

După incident, tânărul a plecat, iar bărbatul rănit, fiind şi el în stare de ebrietate, a mers la un vecin căruia i-a povestit ce a păţit, rămânând la acesta peste noapte, dar i-a cerut vecinului să nu sesiseze nici Poliţia, şi nici Serviciul de Ambulanţă.

Bărbatul rănit a fost transportat, joi, la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticat cu arsuri de gradele II şi III, iar agresorul a fost audiat şi este cercetat penal pentru vătămare corporală.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna suceveană Straja, a suferit arsuri de gradele II şi III pe corp, după ce, în timpul unei altercaţii cu un tânăr care venise să-i ceară ţigări, o oală cu ciorbă fierbinte a căzut peste el, iar bărbatul rănit a refuzat iniţial să meargă la spital.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii din comuna Straja au fost sesizaţi, joi, că un bărbat în vârstă de 56 de ani din local

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 25 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°