Desi Romania n-a fost sub domnia Bourbonilor, ultimii regi ai Frantei, s-a vorbit totusi de restauratie in cazul lui Carol al II-lea.
Poate de aceea Traian Basescu ne-a cadorisit cu acest termen, asa cum altadata a facut-o cu "reintregirea" salariilor. Ambii tin de istoria monarhiei, Ferdinand, tatal lui Carol al II-lea, capatand supranumele "Reintregitorul".
Sa fie atat de arzatoare "pasiunea" prezidentiala pentru tot ce tine de regalitate? Sau ar dori sa reediteze succesul manipularii "restitutio in integrum" din anii '90 referitoare la regele Mihai?
E clar. Avem in fruntea statului un nas grozav de inspirat in atribuirea de nume care sa rupa gura targului, usor de lipit pe forme mentale bine intelenite. Cui folosesc? Unor jocuri de putere de dragul puterii: in sine, respectivii termeni nu valoreaza nimic, asa cum vorbaria de la varful politicii nu constituie program, nici ideologie si nu a produs, nu va produce nimic valabil pentru viata noastra.
Cineva isi inchipuie ca a fi om politic inseamna a nasi cuvinte cu priza mediatica, nu a-ti sluji semenii.
Ce vrea sa insemne "restauratie" in conceptia sa?
Doar reintronarea unui statu quo: repunerea in functii a fostilor demnitari si reluarea vechii legislatii, a vechilor obiceiuri. Nasul "restauratiei" vrea sa spuna doua lucruri: ca PDL si presedintele Romaniei au procedat corect cand au politizat functia publica de la director pana la ultimul sefulet, de multe ori promovarea soferilor si a femeilor de serviciu facandu-se si ea pe baza carnetului de partid, si ca tot ce a emanat de la fosta Putere politica este in afara de orice dubiu ca oportunitate si legalitate, de aceea nimeni n-are voie sa atenteze la pozitiile ocupate de PDL.
Numai ca lucrurile nu stau deloc asa: nu toti cei pusi in frunte de fosta coalitie de guvernamant au dispus
