Daca as fi procuror al unui ipotetic tribunal popular, constituit ad hoc pentru a-l judeca pe inculpatul Adascalitei Constantin, as cere pentru actualul vice-primar o pedeapsa nu foarte mare: 1 an de inchisoare, cu executare, si confiscarea partiala a averii. De ce un an? Pentru ca 6 luni a primit, zilele acestea, primul infractor roman condamnat "cu executare" pentru piraterie informatica. Adica pentru ca a copiat si vandut, probabil, cateva galeti cu gigabiti, fara sa aiba licentele corespunzatoare.
Desigur, insa, ca nu sunt procuror, nici macar al unui tribunal ipotetic, iar domnul Adascalitei e, momentan, un om presupus a fi extrem de onorabil. Poate putin prea onorabil, dupa gustul meu. Fiindca, daca dl. vice-primar nu e inca inculpat, asta nu inseamna ca nu poate fi judecat. Deocamdata, doar din punct de vedere moral.
Ei, de aici lucrurile devin teribil de interesante, chit ca pentru unii ca Adascalitei "moral" e un soi de palarie colorata, buna pentru balurile mascate de sarbatori. Deci, ce ne spune noua aceasta lentila demodata? Ca Adascalitei Constantin e vice-primar al Iasului, ca are masini de lux si o vila de lux, situata intr-o zona selecta a orasului, ca detine controlul unor firme extrem de profitabile (judecand dupa avere). In plus, anunta ca va face investitii de milioane de Euro intr-o super-cladire, pe care o va construi in buricul targului. Pana aici, nimic in neregula.
In urma cu 15 ani, dl. "vice" era doar Costel, un frezor in tenisi chinezesti, care stia ceva bataie asiatica si era singurul care pica cu brio la testul psihologic necesar angajarii ca agent de paza. Si asta ar fi in regula. Afacerile, politica si administratia nu cer obligatoriu o inteligenta teribila, ci mai ales noroc, multa supunere si un instinct de supravietuire aproape animalic. Deci, nimic neobisnuit.
Fiindca semnele de intrebare nu vin nici