Nu numai patronii sau preşedinţii se adună în şedinţe de Comitet Executiv sau Adunări Generale. În pauza competiţională prilejuită de amicalul cu Belgia, fotbaliştii reprezentativi din primele două ligi îşi vor discuta nemulţumirile într-o reuniune sindicală.
Dat fiind că s-au adunat destule probleme care îi vizează direct pe fotbalişti, sindicatul jucătorilor (AFAN) a plănuit şi organizat o întâlnire a reprezentanţilor tuturor echipelor din Liga I şi Liga a II-a. Aceasta va avea loc într-una din zilele dinaintea partidei pe care naţionala o va disputa în noiembrie împotriva Belgiei. Cu această ocazie, fotbaliştii vor discuta despre problemele cu care se confruntă în relaţia cu cluburile şi nu numai. Este vorba, în principal, de aspecte de ordin financiar. "Vom aborda tema reprezentată de fiscalitate, cea a respectării relaţiei contractuale dintre fotbalişti şi cluburi şi vom căuta soluţii pentru fiecare dintre aceste probleme. Practic, vom face împreună un plan de acţiune cu revendicări concrete către forurile implicate. Deja au răspuns afirmativ majoritatea celor contactaţi. Am vorbit, de pildă, cu Alexa, cu Dănciulescu sau Cătălin Munteanu, ca să ofer nişte exemple", a detaliat Emilian Hulubei, vicepreşedintele AFAN.
Asistenţă juridică şi e-learning pentru fotbalişti
Deocamdată nu se pune problema unei greve a fotbaliştilor. Este vorba doar de o întâlnire în care se va încerca să se găsească soluţii de rezolvare a situaţiilor cu care se confruntă în mod frecvent fotbaliştii. În afară de asta, conducătorii AFAN le vor ţine o informare cu privire la noile facilităţi pe care le oferă membrilor sindicatului, respectiv asistenţă juridică gratuită la semnarea contractelor, asistenţă fiscală şi financiară, precum şi proiectul de dezvoltare a unei platforme e-learning, care oferă sportivilor cursuri online ca alternativă profesională după încheie