Ce se poate spune despre al doilea episod al trilogiei Hobbit, Dezolarea lui Smaug, care sa nu se fi spus deja, inca de la primul film din serie?
Cu ani in urma, cind Peter Jackson lansa Cele doua turnuri, explica in aproape toate interviurile ca partea de mijloc a unei trilogii este cel mai greu de realizat. In cazul Dezolarii lui Smaug, el a trebuit sa ia in calcul o dificultate suplimentara.
Proiectul adaptarii romanului Hobbitul a stirnit controverse inca de cind s-a anuntat ca va fi transformat intr-o trilogie. Lumea s-a intrebat, pe buna dreptate, cit poti sa intinzi de un „hobbit“ de 300 de pagini ca sa obtii un film de noua ore? Sa tii cont de ce vor fanii si, in acelasi timp, sa nu uiti ca faci un film pentru toata lumea si nu adaptezi o „biblie“, cuvint cu cuvint?
Desi s-au „tinut aproape“ de carte, regizorul Peter Jackson si ceilalti trei scenaristi (inclusiv Guillermo del Toro) au reusit sa gaseasca suficient material pentru a „captusi“ o trilogie. Si asta in conditiile in care marja lor de manevra a fost teribil de ingusta.
Nu e un secret ca urmasii lui Tolkien detesta filmele realizate dupa cartile patriarhului si regreta ca Hollywood-ul a pus mina pe drepturile de adaptare pentru Hobbit si Stapinul inelelor. De aceea, nici nu se gindesc sa vinda drepturile pentru Silmarillon sau celelalte scrieri referitoare la Pamintul de Mijloc. Prin urmare, pentru a face Hobbitul mai mare, Jackson & cie au fost siliti sa inventeze si sa speculeze pornind de la micile informatii gasite in Anexele Stapinului Inelelor.
Aceste adaugiri se vor vedea mai ales incepind cu Dezolarea lui Smaug, si anume „excursia“ si confruntarea vrajitorului Gandalf cu teribilul Necromant, episod care va lega si mai mult povestea lui Bilbo Baggins de istoria mai mare a Stapinului inelelor.
In rest, cei care au citit cartea stiu la ce sa se astepte: