Mesajul a fost trimis. Multumesc!

140 de persoane dispărute sau date sub urmărire au fost depistate de poliţişti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Aproape 140 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată au fost depistate în perioada 6 - 12 decembrie, informează Poliţia Română.

Astfel, în perioada menţionată, poliţiştii au găsit 79 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 56 de minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

De asemenea, poliţiştii au depistat 59 de persoane urmărite în interesul legii, dintre care 49 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 4 aveau mandate de arestare preventivă, pe numele a 5 persoane erau emise mandate europene de arestare, iar o persoană avea sentinţă penală de internare într-o unitate spitalicească, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Printre cei urmăriţi care au fost depistaţi s-a aflat un tânăr de de 24 de ani, din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, care se sustrăgea executării unei pedepse de 4 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Un alt suspect prins de poliţişti a fost un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Bălăşeşti, judeţul Galaţi, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani şi jumătate de închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

În schimb, un alt bărbat, de 35 de ani, din municipiul Bucureşti, care se sustrăgea executării unei pedepse de 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de stupefiante, a fost depistat în această perioadă de poliţişti. Cei trei au fost deferiţi justiţiei, mai informează Poliţia Română.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 49 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 46 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°