Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 2014, Comisia Europeană vrea o singură agenţie pentru efectuarea plăţilor europene pentru agricultură

Publicat in Capital, marți 22 mai 2012 ·

Fiecare stat membru al Uniunii Europene va avea, începând cu anul 2014, o singură agenţie de plăţi în agricultură.

Potrivit comisarului european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, această solicitare aparţine Comisiei Europene, care, în propunerile legislative privind Politica Agricolă Comună, cere ca fiecare stat membru să aibă o singură agenţie de plăţi în agricultură, începând cu 2014.

“Am înţeles că există intenţia de a analiza posibilitatea fuziunii celor două agenţii de plăţi din agricultură. Eu am recomandat să facă deja primii paşi, astfel încât să nu fie luate decizii pripite care să afecteze capacitatea de gestiune a fondurilor europene în această perioadă, iar Ministerul Agriculturii să poate să se pregătească până în 2014 în această direcţie”, a spus Cioloş.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că fuziunea celor două agenţii de plăţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, presupune în primul rând construirea unei agenţii eficiente din punct de vedere al absorbţiei de fonduri europene, fără a viza disponibilizări în aceste agenţii.

“Sub nicio formă nu ne gândim la disponibilizări, ci la o agenţie eficientă din punct de vedere al absorbţiei de fonduri europene. În acest mandat, care este limitat, vrem să punem bazele fuziunii viitoare, iar obiectivul nostru este să avem o singură agenţie la 1 ianuarie 2014. În aceste zile vom demara o misiune de audit intern sau extern, astfel încât să vedem ce servicii putem unifica mai repede şi pe care mai târziu. Noi considerăm şi din punct de vedere politic dar şi economic că este mai bine ca beneficiarul să se adreseze unei singure instituţii, atunci când vine să depună un proiect pe fonduri europene, fie că vorbim de Pilonul II sau de Pilonul I. Vo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum o ora
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 20 minute
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

O femeie a venit cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa, pentru a ameninţa o grefieră/ Ea a fost oprită la timp de jandarmi

News.ro acum 2 ore
O femeie a venit, joi, înarmată cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa pentru a ameninţa o grefieră cu care avea un conflict. Jandarmii au reuşit să o oprească la timp pe femeie.

Percheziții în Lacu Roșu la sedii ale unor operatori economici și domiciliile unor persoane fizice

Informația Harghitei acum o ora
Au fost vizate firme și persoane care au construit un ponton debarcader pe malul Lacului Roșu, loc în care se desfășurau activități turistice fără autorizație Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita, sub

Ilfov: Femeie plasată sub control judiciar, după ce ar fi sustras peste 130.000 de lei din conturile a şase asociaţii de proprietari din Popeşti Leordeni / Ar fi falsificat aproape 90 de ordine de plată

News.ro acum o ora
O femeie a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că ar fi sustras peste 130.000 de lei din conturile a şase asociaţii de proprietari din Popeşti Leordeni. În perioada 2019 – 2022, femeia ar fi falsificat aproape 90 de or

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Peste 3.500 de materiale care puneau în pericol integritatea alegerilor au fost eliminate prin paltforma „No-Fake”

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că au fost eliminate mii de postări cu conţinut înşelător de pe internet, privitor la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, şi cele care ar putea să aducă atingere cap

Operatorii economici care refuză să returneze garanţia ambalajelor, sancţionaţi cu până la 50.000 lei

Adevarul acum o ora
Operatorii economici care refuză să returneze garanţia pentru ambalaje pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 50.000 de lei, astfel încât să fie descurajat un astfel de comportament în viitor, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilo

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 46 minute
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 7 ore
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Temperaturi tropicale în România în acest weekend. Unde vor fi 30 de grade Celsius

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunţat zonele unde vor fi peste 30 de grade, în weekend.

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

20°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/25°
Timisoara
acum

25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/24°