Magistraţii judecătoriei Fălticeni au dispus, vineri seară, punerea în libertate de îndată a primarului comunei Slatina, Ilie Gherman, reţinut de poliţiştii suceveni pentru abuz în serviciu după ce a refuzat să plătească salariile profesorilor unei şcoli din comună.
Ilie Gherman, primarul PDL al comunei Slatina, judeţul Suceava, a fost prezentat, vineri seară, magistraţilor Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru că a refuzat să plătească salariilor profesorilor de la Şcoala Herla, fiind nemulţumit de directorul numit de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Judecătorii fălticeneni au respins cererea poliţitilor şi procurorilor şi au dispus eliberarea de îndată a primarului Ilie Gherman, constatând că nu reprezintă un pericol social.
Ilie Gherman a fost ridicat, vineri dimineaţă, de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi a fost dus încătuşat la sediul Parchetului.
Mai exact, primarul comunei Slatina a refuzat, din septembrie, să plătească salariile profesorilor, declarând că nu poate colabora cu directorul numit de IŞJ Suceava, Oana Şorodoc, şefa organizaţiei PSD din localitate.
„În calitatea oficială pe care o avea în cadrul Primăriei Slatina ca şi ordonator principal de credit, prin punerea în executare a unei rezoluţii infracţionale unice a blocat nelegal drepturile salariale pentru lunile septembrie şi octombrie 2013 pentru 59 de cadre didactice şi personal auxiliar. Mai mult decât atât, deşi în bugetul primăriei era alocată suma de 352.432 de lei pentru plata drepturilor salariale, învinuitul a luat decizia de a nu deschide linia de credit pentru alimentarea contului de salarii pentru plata drepturilor salariale personalului instituţiei de învăţământ. Acesta a pe