Ploua… ploua si azi… parca ploua de-un an de zile… Cu senzatia asta ne-am adunat in microbuz, Georgeta, Mihaela, Monica, Geta, Mariana, Nicu, Lucian si Cristi tirind dupa noi o lada (de zestre? cu comori?), saci, pelerine de ploaie si o imensa plasa de pescar… Am pornit-o spre Franta si timp de doua zile plus noptile aferente a plouat mii de kilometri, marunt si deloc teatral, umezindu-ne gindurile si oasele. La Saint-Louis se adunasera peste 200 de actori hotariti sa-si prezinte spectacolele, chiar daca afara continua sa ploua (ploaia asta e in stare sa doboare si un inger…).
In cinci sali, concomitent. Micul orasel lipit de Basel este o adevarata poarta a Frantei prin care intra (sau ies?) culturi diferite, se intilnesc, isi dau mina si incearca sa supravietuiasca. Anul acesta, pe linga numeroasele trupe si companii teatrale din Franta, au urcat pe scena si amatori din Belgia, Elvetia, Germania, Italia si Romania. Adica noi, bine inmuiati de ploaie… Cu Inecatul cel mai frumos din lume dupa Gabriel García Márquez (adaptare si regie Radu Tuculescu), trupa studenteasca Magma a Casei de Cultura din Cluj a produs un moment de poezie si realism magic (de asa ceva avem noi nevoie acum, in acest atit de terorizat inceput de secol!?), intr-o montare care a iscat discutii contradictorii, unii aratindu-se entuziasmati, altii zicind ca n-au priceput nimic (ploaia era de vina, ploaia marqueziana…) granita dintre realitate si vis fiind deosebit de firava, incit putea deruta, mai ales pe aia prea putin familiarizati cu universul scriitorului columbian.
In plasa enorma vor fi prinse, in cele din urma, personajele, cu iluziile si fantasmele lor, unele evident erotice, o plasa a visului, a iluziei, ea insasi. Femeile viseaza, pescarii la fel, doar mai putin colorat… Ei sint visati, la rindul lor, de Esteban… care la rindul lui este visat de Fecioara… Deoarece s-ar putea