Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Secretarul de stat din MAI, Liviu Grădinaru, acuzat de trafic de influenţă

Publicat in Jurnalul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Fostul ministru de Interne, vicepreşedintele PSD, Dan Nica, l-a acuzat, pe secretarul de stat în MAI, Liviu Grădinaru, de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului, după un incident electoral petrecut duminică seară într-un cartier din municipiul Galaţi.

Potrivit social democratului Dan Nica, Liviu Grădinaru i-ar fi oprit pe poliţişti să aplice legea în urma unui incident în timpul căruia dintr-o dubă cu însemnele electrorale ale lui Traian Băsescu se împărţeau pachete cetăţenilor din zona cartierului Francezi. Dan Nica a prezentat presei şi un filmuleţ care prezenta această acţiune a PD-L. "Îi asigur pe Vasile Blaga şi Traian Băsescu că acest filmuleţ nu este trucat", a explicat Dan Nica. Acesta a precizat că acţiunea a fost reclamată la 112, iar în zonă au ajuns mai multe echipaje ale Poliţiei Comunitare şi ulterior şi un echipaj al Poliţei Municipiului Galaţi. "Acolo a apărut şi domnul Grădinaru, care este secretar de stat la MAI, care i-a luat deoparte pe poliţişti şi ca urmare a intervenţiei pe care a făcut-o, în loc ca respectiva dubă şi mita electorală, care era obiectul infracţiunii care fusese reclamată, să se procedeze conform legii, poliţistul respectiv a fost obligat să înapoieze actele şoferului şi a lăsat respectiva dubă cu tot cu materialele electorale să plece. Acest lucru reprezintă un eveniment de o gravitate deosebită pentru că acum înţelegem cu toţii care a fost miza obţinerii de către PD-L şi Traian Băsescu a MAI. Din păcate, ministrul Vasile Blaga, care a fost dat afară din minister de către instanţa de judecată, a dovedit care a fost adevărata menire a aducerii dominiei sale în fruntea acestui minister: acolo a fost creat un comandament care are ca unic scop încercarea de a opri poliţia, aşa cum s-a întâmplat la Galaţi şi la nivel naţional, să îşi facă datoria", a precizat vicepreşedintele PSD, Dan Nica.

SEC

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 51 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 18 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 40 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 30 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 23 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°