Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Perseidele”, ploaia de stele căzătoare

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 august 2013 ·

Pentru gălăţenii pasionaţi de observaţiile astronomice se apropie o seară cu totul specială, aceea în care, o singură dată pe an, au prilejul să admire ploaia de stele căzătoare. În noaptea de luni spre marţi, Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) „Răsvan Angheluţă”, va organiza observaţiile astronomice prilejuite de “Perseide” sau ploaia de stele căzătoare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CMSN, Florin Matei, Observatorul Astronomic este pregătit să îi întâmpine pe iubitorii de astronomie cu toate echipamentele moderne pe care le are în dotare. Pe lângă observarea stelelor căzătoare, pasionaţii vor putea admira, prin telescop, Luna, stele, obiecte deep-sky, dar şi planetele Saturn şi Venus, iar la sala multimedia vor putea viziona filme documentare de astronomie.

Ce sune Perseidele

„Perseidele sunt un curent de meteori care poate fi observat în fiecare an. Pentru aceasta trebuie ca radiantul meteorilor să fie deasupra orizontului. Radiantul este locul de pe bolta cerească din care se revarsă fluxul de meteori şi care este încă cazul Perseidelor constelaţia Perseu. În mod tradiţional curenţi de meteori sunt numiţi în funcţie de constelaţia în care se află radiantul. Corpurile meteorice sunt resturi de comete, care s-au împrăştiat în timp de–a lungul traiectoriei cometei care le–a produs.

O asemenea concentraţie de resturi de cometă, care de fapt sunt particule de praf, sunt numite curenţi de meteorici. Fenomenul luminos, caracteristic oricărui corp meteoric ce pătrunde în atmosfera terestră, se datorează arderii şi volatilizării complete a corpului prin frecare cu păturile superioare ale atmosferei. Din această cauză meteorii se observă ca nişte dâre luminoase, uneori foarte strălucitoare.

Dacă dimensiunile corpului meteoric sunt suficient de mari, acesta nu se volatilizează compl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°