Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amarul unui părinte care şi-a pierdut fiul la Revoluţie: ”Au murit degeaba, nu s-a schimbat nimic în bine”

Publicat in Libertatea, luni 23 decembrie 2013 ·

Dumitru Bute, tatăl eroului Ion Bute, şi-a manifestat nemulţumirea legată de evoluţia socială și economică a României, la 24 de ani de la uciderea fiului său în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Autorităţile locale și membrii clasei politice din judeţul Suceava au comemorat Revoluţia din 1989 prin depuneri de coroane de flori la mormintele celor doi fălticeneni care și-au pierdut viața pentru apărarea idealurilor revoluționare, Ion Bute și Ionel Pascal.

Cu acest prilej, tatăl sublocotenentului Ion Bute, Constantin Bute, un părinte care și-a pierdut fiul când acesta avea doar 23 de ani ( n. 30.01.1966 – d. 24.12.1989). Dincolo de amărăciunea tatălui care și-a îngropat copilul, acesta este marcat de o altă durere, pricinuită de lipsa unei evoluții pozitive în ultimii 24 de ani de libertate și democrație obținută cu sânge.

”Băiatul terminase școla militară, lucra ca subofițer la Arad și pe 24 decembrie era în misiune. A fost împușcat de la o distanță mică, în cap. Pur și simplu mi-a executat fiul, cu sânge rece. Mult timp am încercat să aflu adevărul, vroiam să-l descopăr pe ucigașul copilului nostru. Să răspundă pentru crimele comise. Am ajuns până la președintele de atunci, Ion Iliescu, care mi-a spus că cel care a tras a fugit din țară imediat după evenimente, peste granița cu Ungaria. Durerea mai mare, acum, după 24 de ani de la lovitura de stat, este că moartea fiului meu și a celorlalți care și-au pierdut viața a fost în van. Au murit degeaba, nu s-a schimbat nimic în bine”, a spus, cu amărăciune, Dumitru Bute.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 57 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum o ora
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 47 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 58 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ciclism: Vlad Dascălu, una dintre speranțele României la o medalie la JO 2024, suspendat 17 luni

HotNews acum 43 minute
Vlad Dascălu, sportiv prin care România spera să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping. Vlad DascaluF

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°