Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord Rusia-SUA de simplificare a regulilor privind acordarea vizelor

Publicat in Ziua Veche, miercuri 15 august 2012 ·

Un nou acord privind simplificarea regulilor de acordare a vizelor, semnat de Federaţia Rusă şi Statele Unite, va intra în vigoare pe data de 9 septembrie, anunţă surse din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe.

“La data de 10 august, la sediul MAE al Rusiei, între reprezentanţii Ambasadei SUA la Moscova şi cei ai MAE din Rusia a avut loc un schimb de note diplomatice privind intarea în vigoare, la 9 septembrie 2012, a Acordului privind relaxarea regulilor de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi şi americani, acord ce a fost deja semnat de autorităţile Federaţiei Ruse şi cele ale Statelor Unite”, anunţă aceleaşi surse din minister, citate de Itar-Tass.

“Acordul respectiv a fost a elaborat în baza declaraţiilor celor doi lideri rus şi, respectiv, american cu privire la cooperarea ruso-amercană din domeniul politicii vizelor şi adoptat în urma reuniunii de la Deauville, din Franţa, din 26 mai 2011, iar formatul său a fost stabilit printr-un schimb de note diplomatice în data de 19 noiembrie 2011 în timpul summit-ului ASEAN, care a avut loc în Bali”, au specificat aceleaşi surse din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe, transmite Rador.

Potrivit documentului, cetăţenii fiecărei ţări vor avea dreptul la vize multiple pentru o perioadă de până la trei ani, iar vizele pentru turişti şi pentru oamenii de afaceri vor fi eliberate pentru şase luni. O călătorie va avea o valabilitate de până la 36 luni, începând de la data eliberării. Acordul prevede eliberarea de vize pentru oamenii de afaceri, pentru persoane fizice, pentru persoane care desfăşoară activităţi umanitare şi vize turistice pe baza invitaţiilor.

Cetăţenilor din Statele Unite li se vor acorda vize de tip В1 şi В2. Decizia privind acordarea vizelor va fi luată, de regulă, timp de 15 zile calendaristice de la începrea prelucrării dosarului privind eliberarea vizei. “Aco

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 7 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 9 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 7 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 9 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

12°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°