Aproape o sutã de simpatizanţi au participat, joi seară, la prima întâlnire cu public a mişcării "Noua Republică", iniţiată de Mihail Neamţu, care îşi propune înscrierea ca partid politic şi obţinerea unui milion de voturi în 2012.
Noua Republică s-a născut dintr-o eroare a indiscreţiei. Mărturia iniţiatorului, Mihail Neamţu, e limpede: un prieten a publicat pe internet, fără cunoştinţa sa, o scrisoare pe care i-o trimisese pentru consultare şi corecturi.
Tinereţii i se iartă multe, inclusiv această indiscreţie. Mai ales că urmarea a fost una fericită: efectul bulgărului de zăpadă, spune Neamţu, a dus la un proiect care nu se vrea pur academic, ci politic.
Orice început are o istorie. Iar prima întâlnire a simpatizanţilor proiectului Noua Republică, pe care iniţiatorii ar fi dorit-o consemnată, peste ani, în cărţi, a fost timidă şi ezitantă.
O recunoaşte, dezamăgit dar resemnat, chiar Mihail Neamţu. "Cam slabă mişcarea", admite el în faţa jurnalistului, când în sală, cu zece minute înainte de începerea evenimentului, se adăpostiseră nu mai mult de 45 de simpatizanţi şi curioşi.
Încurajaţi de clipul de promovare a Noii Republici, care rulează pe un ecran, câţiva dintre ei completează conştiincioşi adeziunile primite la intrare de la un domn a cărui vârstă arată seriozate şi responsabilitate.
Alţii sunt tensionaţi: "Alo, tu eşti de la Securitate de ne filmezi de pe acum?", îi spune iritat, către un cameraman, un domn ale cărui trăsături arată că a văzut multe în viaţă.
Între timp, invitatul special al evenimentului, Radu Moraru, coboară dintr-o maşină cât barca în faţa sălii Preoteasa, locul de desfăşurare a evenimentului, şi vorbeşte preocupat la telefon.
Îmbrăcat adecvat, în blugi şi pulover, cel gratulat de Neamţu ca soldat al libertăţii, urcă la locul faptei, ocupând un loc stingher în ultimul rând al armatei Noii Republ