Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT 2013 Aproape 175.000 de elevi dau miercuri proba obligatorie de profil: matematică şi istorie

Publicat in Adevarul, marți 2 iulie 2013 ·

Aproape 175.000 de elevi din toată ţara vor da miercuri, 3 iulie, proba obligatorie a profilului de la examenul de Bacalaureat 2013. Cei care au terminat liceul la profil Uman vor da examen scris la Istorie, iar cei de la Real vor fi testaţi la Matematică. Elevii pot recapitula materia cu cele două lecţii video adevarul.ro. În jur de 137.000 de tineri s-au înscris pentru examenul la Matematică, iar alţi 37.000 vor da miercuri proba scrisă la Istorie, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. În total, pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta s-au înscris peste 188.000 de candidaţi. Dintre aceştia, în jur de 150.000 s-au prezentat luni la prima probă scrisă de la Limba şi Literatura Română, iar în jur de 7.000 la proba de la Limba Maternă, de marţi, mai arată cifrele oficiale. Urmează vineri ultima probă de la Bac, proba la materia opţională conform profilului studiat, pentru care s-au înscris peste 165.000 de candidaţi.

”Diferenţele în ceea ce priveşte numărul de candidaţi provin din faptul că o parte dintre aceştia sunt absolvenţi ai seriilor anterioare care au susţinut şi promovat unele dintre probe, echivalându-şi ulterior notele pentru această sesiune”, au explicat reprezentanţii ministerului. Proba de miercuri durează tot trei ore, între 9:00 - 12:00, iar candidaţii vor fi supravegheaţi de camerele video şi de doi asistenţi prezenţi în sală. Intrarea în sălile de examen se va face însă mai devreme, la 8.30. Ce trebuie să ştie elevii când intră în sălile de examen Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. Elevii nu au voie să intre în sală cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, sau obiecte electronice de calcul sau de comunicare cum ar fi telefoanele mobile, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Candidaţii care nu ţin cont de ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 27 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 17 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 23 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°