Avocatul lui Adrian Năstase și fost senator PRM, Lucian Bolcaş a fost propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul Iuliei Motoc, numită judecător la CEDO.
Lucian Bolcaș, în vârstă de 70 de ani, fost parlamentar PRM, actualmente membru PSD, este propus de partid să ocupe funcția de judecător la Curtea Constituțională a României. În locul lăsat liber de Iulia Motoc, întrucât aceasta va depune pe 18 decembrie, jurământul pentru a deveni judecător din partea României la CEDO.
”E măgulitoare propunerea făcută de colegii mei. pentru orice jurist este o încununare a întregii sale cariere. Eu sunt un om care mi-am iubit şi îmi iubesc profesia, poate mai mult decât s-ar aştepta cineva să creadă. Pentru mine e un lucru deosebit şi mă emoţionează”, a declarat Lucian Bolcaş la Realitatea TV.
Lucian Bolcaș a fost avocatul lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii, soldat cu o condamnare de 2 ani şi jumătate de închisoare pentru fostul premier.
Bolcaş a fost senator PRM în 3 legislaturi: 2000 – 2004, 2004 – 2008 şi 2008-2012.
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, că informarea cu privire la vacantarea postului de judecător al Iuliei Motoc, care şi-a înaintat demisia, este redactată şi o va transmite Senatului cel mai probabil în 17 decembrie.
0 comentarii | 27 vizualizari
Avocatul lui Adrian Năstase și fost senator PRM, Lucian Bolcaş a fost propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul Iuliei Motoc, numită judecător la CEDO.
Lucian Bolcaș, în vârstă de 70 de ani, fost parlamentar PRM, actualmente membru PSD, este propus de partid să ocupe funcția de judecător la Curtea Constituțională a României. În locul lăs