Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 62 de ani, despre sănătatea şi puterea lui Băsescu

Publicat in Revista22, joi 7 noiembrie 2013 ·

Unul dintre foştii colaboratori ai preşedintelui îmi povestea că era sunat adesea de Traian Băsescu la ora două sau trei dimineaţa şi era întrebat: „Ce se mai întâmplă în ţară?“. „Ţara doarme, domnule preşedinte“, i se spunea, dar răspunsul nu era mulţumitor pentru cineva ca el, care are nevoie doar de trei-patru ore de somn în fiecare noapte şi se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 7.

Traian Băsescu îşi dă seama abia acum că ar fi trebuit să-i asculte pe cei care în 2009 i-au spus că ar fi fost mai bine să câştige alegerile din 2014, nu pe cele de acum patru ani. N-au fost prea mulţi cei care l-au sfătuit astfel şi, în orice caz, nu cei din aparatul prezidenţial, ci colaboratori mai vechi, pe analizele cărora s-a bazat încă din perioada în care era şeful unui partid mic aflat în Opoziţie. Pentru el, pentru partidul lui, dar şi pentru proiectele pe care le avea, poate, ar fi fost o soluţie mai bună. Acum, la 62 de ani, preşedintele înţelege că îşi va încheia cariera politică prea devreme pentru cineva care a reuşit să treacă repede peste o operaţie dificilă la coloana vertebrală şi peste problemele de tiroidă, chiar dacă nu e destul de clar care vor fi efectele pe termen lung.

„Frumoasa vârstă pe care am împlinit-o mă plasează în rândul oamenilor maturi, şi nu al celor bătrâni“, îşi mărturiseşte dilema Traian Băsescu, sperând că urările socrului „încă vânjos“ la 94 de ani se vor împlini: „Traian, îţi doresc să trăieşti cât trăiesc eu“. Preşedintele nu este însă mulţumit doar cu o viaţă lungă, iar atunci când vorbeşte despre viitor include şi politica în ecuaţie. Ştie că nu se poate abţine să nu fie un actor activ şi că ideea iniţială că „după ce ai fost preşedintele ţării nu mai poţi fi nimic altceva“ este corectă, dar în cazul lui inaplicabilă. Primul test pe care l-a dat în această direcţie a fost la alegerile din PDL, când, nemulţ

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 34 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu. „Ştiţi cu toţii că d

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum 51 minute
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°