Ministerul Educaţiei propune să-i degreveze pe directorii de instituţii de învăţământ de obligaţia de a preda, însă măsura ar genera angajări masive şi cheltuieli în sistem pentru că la nivel naţional sunt peste 18.000 de directori şi directori adjuncţi.
Ministerul Educaţiei a pus, ieri, în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care le permite profesorilor care deţin şi funcţii de conducere, îndrumare şi control în grădiniţe, şcoli şi licee să fie scutiţi total de la obligaţia de a preda, fără a li se tăia bani din salariul de dascăl, fondurile fiind asigurate de fiecare instituţie de învăţământ.
Dacă va fi aprobată de Guvern, de aceeaşi clemenţă vor beneficia şi dascălii-sindicalişti care participă la activităţi de monitorizare. Până acum, degrevarea era posibilă doar parţial, iar în cazul directorilor de grădiniţă nu era permisă nicio abatere de la norma didactică.
Scutirea totală de la orele de predare ar genera costuri uriaşe pentru minister, care ar trebui să angajeze mii de profesori, iar dascălii-directori şi-ar ieşi din mână, însă măsura ar putea îmbunătăţi modul în care sunt administrate şcolile şi ar putea introduce manageri privaţi şi în sistemul de educaţie, arată o analiză realizată de „Adevărul“.
Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a explicat că nu crede că va fi vorba de degrevare totală în cazul directorilor de şcoală, ci numai în cazul celor de grădiniţă.
„Este vorba de degrevare totală sau parţială, aceasta din urmă deja există în sistem. Directorii de grădiniţă cu program prelungit ar putea beneficia de degrevare totală, dar în cazul directorilor de şcoli gimnaziale şi licee, dacă i-am scuti total de ore, ar însemna să angajăm noi profesori care să acopere acea normă, ori vorbim de circa 6.500 de directori. Degrevarea parţială înseamnă mai puţini profesori angajaţi, deci mai pu