Ingrid Vlasov va participa, din nou, la Saptamâna Modei din Paris. Gurile rele ar spune ca „doar" Ingrid Vlasov e prezenta în calendarul oficial al unui asemenea eveniment.
Cei care stiu cât de cât ce înseamna prezenta unui român acolo rasufla usurati ca exista „si" acela.
Visul oricarui designer care intra cu planuri serioase în aceasta industrie si care nu viseaza doar la o existenta efemera în moda, pret de câteva blituri, este sa ajunga la Paris. Nu la New York, nici la Milano, nici la Londra. Parisul este inima modei si locul în care totul se întâmpla. Este de dorit ca peste 10 ani sa ne reprezinte nu unul, ci trei, patru, cinci designeri români în capitala modei. Dar pentru asta nu este nevoie doar de munca individuala a fiecaruia dintre ei, ci de un sistem care sa-i integreze pe toti si sa-i ajute, asa cum statul francez face cu propriii designeri. Faptul ca un designer român a ajuns la Paris si, mai mult de atât, continua sa prezinte în fiecare sezon, este un succes neasteptat pentru moda româneasca, dar este un triumf individual pentru care nimeni altcineva n-ar trebui sa-si asume meritul.
Moda româneasca mai are mult pâna sa devina o industrie creatoare de talente, care sa-si poata asuma victoriile reprezentantilor ei. Pâna atunci, trebuie aplaudata fiecare victorie. Pentru ca daca asemenea victorii au loc doar prin munca unui singur om, cum ar arata o victorie comuna la care sa participam cu totii?