Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel decide soarta copilului cărăşean folosit la cerşit

Publicat in Adevarul, marți 3 februarie 2009 · ·

Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a solicitat autorităţilor româneşti să nu dea copilul pe mâna familiei care l-a dus la cerşit.

Guvernul italian stă astăzi cu ochii pe magistraţii Curţii de Apel Timişoara, care trebuie să ia o hotărâre în cazul lui Graţian, un copil de 4 ani din Caraş-Severin, pus la cerşit în Italia de bunica sa. Micuţul cerşea în faţa unui supermarket şi era bătut sistematic de bunica sa, când a fost ridicat de carabinieri, în aprilie 2007. Femeia a fost condamnată de Tribunalul de la Roma la cinci luni şi 10 zile de închisoare pentru că a abuzat de minor. Micuţul, care era subnutrit, plin de păduchi şi de vânătăi pe tot corpul, a ajuns în grija autorităţilor italiene. Graţian a fost îngrijit timp de un an la o casă de copii de lângă Roma, unde s-a ataşat de educatori. Autorităţile române au solicitat repatrierea micuţului, iar Tribunalul din Roma a fost de acord cu întoarcerea sa în ţară.

„Noi nu am folosit copilul ca să cerşească. Băiatul a vrut să se ducă în stradă să se joace, iar soţia mea nu l-a lăsat. Atunci a început să plângă, iar Poliţia i-a luat pe sus. Mama lui nu l-a abandonat niciodată. Fata mea şi cu mine eram la ambasadă, ca să refacem actele când a fost luat Graţian. Actele ne-au ars. Baraca în care am locuit a luat foc”, a declarat Saşa Gruia, bunicul lui Graţian. Când a ajuns în România, copilul a fost dat în plasament unui asistent maternal.

Cazul era în atenţia italienilor

Tribunalul Caraş-Severin a hotărât, în 3 decembrie, să-l reintegreze pe micuţ în sânul familiei care l-a dus la cerşit, la solicitarea mamei sale. Această situaţie a stârnit reacţii dure din partea ministrului de externe italian, Franco Frattini, care a declarat că doreşte ca acest copil să nu fie dat pe mâna familiei care l-a pus la cerşit. „Acum, Graţian este în ţară, la un asistent maternal, este bine. Noi monitorizăm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 35 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 55 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°