Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fata care a învăţat şase limbi pe nevăzute

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Petra Pintelei, o tânără de 17 ani din Bucureşti, vorbeşte fluent trei limbi străine, se descurcă în alte două şi, pentru că e nevăzătoare, ştie şi alfabetul Braille.

Când Petra Pintelei va citi acest articol, prima ei reacţie va fi că se va ruşina. Ea n-ar fi spus despre sine niciodată că a învăţat şase limbi străine, ci doar trei. Fata de 17 ani este nevăzătoare în proporţie de 95% şi 0% indulgentă cu ea însăşi. Aşa că, pentru eleva în clasa a XI-a de la Liceul „George Coşbuc" din Capitală, a şti bine o limbă străină înseamnă să ai cel mai înalt examen luat, un atestat de vorbitor de nivel avansat, care te poate recomanda oriunde ca traducător sau profesor.

Deocamdată ea şi-a luat atestatul doar pentru spaniolă. Pe cel pentru engleză l-ar fi dat, dar nu are voie decât după ce împlineşte 18 ani, iar la portugheză abia anul viitor se vor stabili regulile examenului.

Ca să nu piardă timpul până la atestate, Petra a mai câştigat nişte olimpiade. Un loc I pe ţară la română, un altul la naţionala de engleză, un prim loc pe municipiu la limba spaniolă şi mai multe la concursuri mai mici. În afară de engleză, spaniolă şi portugheză, Petra mai vorbeşte franceza şi germana, dar la un nivel mai scăzut. Dacă socotim că ea stăpâneşte şi limbajul nevăzătorilor, adică alfabetul Braille, am putea spune că Petra cunoaşte, de fapt, şase limbi „străine".

Copiii care nu chiulesc şi nu copiază

„Cel mai bine învăţ ascultând lecţii audio", ne explică ea. Când este odihnită, poate vedea în proporţie de 5% şi foloseşte o lupă specială care îi măreşte textele din manuale. Când oboseşte, o ajută şi alfabetul Braille, pe care l-a exersat când era elevă la şcoala pentru elevi cu deficienţe de vedere. Perioada aceea i-a lăsat, pe lângă amintiri, şi câteva repere.

Petra ne arată cum face un ceai fără să se frigă

„Copiii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 44 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 44 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 33 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Poliţia de Frontieră: Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paşte

News.ro acum 38 minute
Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră. Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au e

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°